Pentru mulţi jurnalişti şi pentru şi mai mulţi români, regimul Adrian Năstase-Ion Iliescu a reprezentat cea mai neagră perioadă din istoria post-decembristă. A fost perioada când România era împărţită între baronii PSD, când procurorii care îndrăzneau să ancheteze persoane apropiate atotputernicului partid se trezeau ei înşişi cercetaţi penal, când jurnaliştii erau bătuţi în plină stradă, când premierul ne invita arogant, pe toţi, să-i „numărăm ouăle" de la Cornu.

Tot atunci se obişnuia ca unele dosare, în care erau implicate odraslele unor persoane sus-puse să o cotească brusc spre uitare, după ce procurorul general primea un telefon de la Palatul Cotroceni.

Iar toate acestea sunt doar câteva din numeroasele motive pentru care mulţi am răsuflat uşuraţi în 2004, când Alianţa Dreptate şi Adevăr (formată din PNL şi PD) reuşea să câştige alegerile.

Şi mai era ceva specific regimului Năstase-Iliescu: modul senin în care mai marii perioadei ne minţeau. Convingător, cu zâmbetul pe buze, chiar cu ironie, se uitau la noi şi ne spuneau că cele întâmplate acum o lună nu au existat, de fapt, niciodată. Sau, dacă au existat, în nici un caz nu au fost aşa cum le-am văzut cu ochii noştri. Teribilă senzaţie, să-ţi vezi puse constant sub semnul întrebării logica, luciditatea, ţinerea de minte...

Am crezut că niciodată nu ne va mai fi dat să trăim o asemenea senzaţie. Şi, totuşi, de la o vreme încoace o simt iarăşi. Se insinuează încet, încet, dar sigur şi cu tot mai mare putere. Şi este şi mai teribilă, decât în anul de graţie 2004.

Exponenţii puterii de acum - Victor Ponta, Crin Antonescu (lider liberal, culmea ironiei) şi cei care-i înconjoară şi îi susţin - ne pun şi mai tare la încercare logica, bunul-simţ şi ţinerea de minte. Acum, ei nu mai neagă ce a fost în urmă cu o lună. Nu, neagă ce a fost ieri sau alaltăieri. Şi, cu aceeaşi seninătate teribi