Halterofila Roxana Cocoş (cat. 69 kg) a ridicat steagul României până aproape de vârful tavanului arenei londoneze ExCel, completând palmaresul delegaţiei tricolore cu încă o distincţie de argint. Dacă trăirile sau previziunile sportivei legitimate la Steaua le-aţi citit pe larg în ProSport, azi prima medaliată olimpică din istoria halterelor feminine din România e caracterizată de vocea antrenorului care a urcat-o pe scările performanţei. Profesorul Nicolae Niţu are cuvântul.
Domnule Niţu, vă mai amintiţi ziua în care a Roxana a intrat pe uşa sălii de antrenament?
Ca orice copil, ea era argintul viu, era foarte energică, alerga şi o struneam cu greu. Avea doar 7 ani şi voia să fie mereu în centrul atenţiei, să fie cea mai bună, să fie prima în orice domeniu. Eu, ca antrenor şi ca sportiv, întotdeauna m-am condus după deviza că trebuie să fii cel mai bun. Şi asta i-am insuflat şi Roxanei. Mereu le spuneam elevilor mei să le intre în cap: "Noi suntem cei mai buni! Nu locul doi! Nici locul şase! Noi suntem cei mai buni!". Bine, despre locul doi din Londra, n-am ce să zic, a fost ca un aur.
Au fost mai multe momente dificile sau momente frumoase în toţi aceşti ani?
Da, au fost multe momente dificile, e o viaţă de om, Roxana e ca şi fiica mea. Vă daţi seama, am fost alături de ea de când avea 7 ani şi am făcut şi fac tot ceea ce e mai bine pentru ca sportivul Roxana Cocoş să facă performanţă şi pentru ca omul Roxana Cocoş să se dezvolte cât mai frumos. Pentru că nu poţi să storci sportivul, chiar dacă vrei performanţă, şi să uiţi să te gândeşti la omul respectiv. Am avut grijă să termine şi o şcoală şi am avut grijă şi de ea, ca persoană. Tocmai de aceea nu are dureri şi probleme fizice, fiindcă niciodată nu am forţat-o şi am lucrat foarte bine din punct de vedere tehnic. Am găsit o cale de mijloc, pentru a nu exista niciodată o tensi
