Clujenii promit că nu se vor baricada în apărare şi speră să revină din Elveţia cu un rezultat de calificare. Premieră în România, meciul va fi transmis pe trei posturi diferite.
CFR Cluj a jucat în grupele Ligii Campionilor în sezonul 2010 - 2011, iar primii adversari care au venit în Ardeal au fost elveţienii de la Basel. Debutul a fost atunci un succes, CFR câştigând cu 2-1, prin golurile marcate de Ionuţ Rada şi Lacina Traore. La aproape doi ani distanţă, confruntarea se repetă, de această dată miza fiind accederea în grupe.
Meciul tur se va juca diseară, în Elveţia, iar Ionuţ Rada speră într-o reeditare a acelui succes. „Mi-aş dori să înscriu din nou, însă n-o să-mi cert colegii dacă o fac ei. Este foarte important să nu primim gol, dar nu vom merge să ne înghesuim în jurul careului nostru şi să bubuim mingile departe de el. Cea mai bună apărare e atacul, aşa că o să ne încercăm şansele în ofensivă. Dacă am marca, ar fi perfect", a declarat fundaşul în vârstă de 30 de ani, care în 2010 a deschis scorul în minutul 9 al meciului cu Basel.
Miza partidei e 20 de milioane de euro
Cadu, Mureşan şi Stăncioiu sunt singurii jucători care au evoluat în grupele Ligii Campionilor de două ori cu CFR Cluj, atât în 2008, cât şi în 2010. Pentru ei, un succes în „dubla" cu Basel ar însemna a treia prezenţă în cea mai tare competiţie inter-cluburi.
„Sper să venim cu un rezultat de calificare de la Basel, dacă reuşim să dăm un gol acolo ar fi perfect. Nu ne îngrjorează rezultatul din meciul cu Iaşiul. O calificare în Liga Campionilor ar însemna foarte mult pentru fotbalul românesc, am aduce puncte pentru sezoanele următoare ca să participe din nou o echipă din Liga I direct în grupe", a spus Iuliu Mureşan la plecarea spre Basel. „UEFA a crescut premiile, acum luăm 20 de milioane doar dacă ajungem în grupe", a mai afirmat preşedin