Actor raţional, China învaţă din „greşelile” comise în trecut în Libia şi vrea să îşi păstreze aliatul Siria. Interesele sale economice de stat emergent o împing înspre implicare activă în Orientul Mijlociu, dar este de văzut care anume ţări ale Primăverii Arabe îi vor mai rămâne făţiş parteneri şi pe viitor. Experta tunisiană Paula Mejia explică pentru FP România în ce măsură interesele Chinei sunt convergente cu cele ale ţărilor arabe.

Cum se poziţiona China în Orientul Mijlociu înainte de începerea Primăverii Arabe?

China, împreună cu celelalte ţări BRIC, a investit masiv în Orientul Mijlociu, în special în Africa de Nord. Se bazează pe aceste ţări ca şi sursă de numeroase bunuri care sunt esenţiale pentru boomul de construcţii care are loc acum în China. China, a cărei populaţie în creştere impune statului să fie atentă la viitorul securităţii sale alimentare, a investit mult în agricultură în Nordul Africii, adesea cumpărând pământ pentru a produce alimente care vor fi mai apoi exportate înapoi în China. De asemenea, mai vedeau Africa de Nord de dinaintea revoluţiilor şi ca pe o oportunitate pentru a vinde produse manufacturate în China. Nordul Africii are o clasă mijlocie numeroasă şi în creştere aşa că este logic pentru China să caute o astfel de piaţă.

Din perspectiva Orientului Mijlociu, se pare că Beijingul, ca şi putere emergentă, este doritor să îşi dezvolte legăturile cu o serie de ţări şi caută îndeosebi relaţii diferite de cele tradiţionale. Cooperarea de tip Sud-Sud oferă ţărilor în curs de dezvoltare o mai mare pondere pe scena internaţională şi nu ar fi deloc surprinzător dacă Beijingul s-ar uita la Orientul Mijlociu ca la o oportunitate prin care să îşi extindă atât sfera de interes economică, cât şi cea politică.

În ce mod a schimbat Primăvara Arabă intenţiile Chinei în privinţa Orientului Mijlociu?

@N_P