Întregul balamuc politic din ultimele luni are şi părţile lui bune.

Democraţia şi statul de drept scârţâie din toate încheieturile (căci despre asta este vorba, nu despre persoane numite Băsescu, Antonescu, Ponta sau altcumva). Nu ne ridicăm la standarde europene în materie de calitate a democraţiei şi aderarea la UE a însemnat, pentru majoritatea cetăţenilor, doar "banii de la Bruxelles". Atât. Şi nici banii n-am reuşit să-i luăm. Dar ne putem da seama acum, concret, cât e de bine că suntem în Uniunea Europeană şi NATO.

Dacă n-am fi fost, până acum s-ar fi ales praful de democraţia noastră şi am fi avut deja instaurat nu un regim autoritar, ci o ciorbă locală în care nu se respectă nicio lege sau în care legile, principiile şi Constituţia pot fi manevrate după cum hotărăşte grupul aflat la conducere. Dacă n-am fi în UE şi NATO, presa internaţională ne-ar privi ca pe o ţară îndepărtată cam ciudăţică, bună de pus la rubrica „alte ştiri" şi gata.

Partea bună a lucrurilor se vede şi în felul cum gunoiul se încăpăţânează să nu stea sub preş, unde au încercat să-l ascundă interimarul nostru şi guvernul său. Degeaba spune dl Antonescu că americanii „nu au informaţii corecte despre situaţia din România", degeaba încearcă dl Ponta să convingă poporul cu televizorul că opinia publică şi liderii politici din Occident sunt manipulaţi de Traian Băsescu. Informaţia circulă liber, miş-maşurile nu mai pot fi ascunse în curtea din spate a partidului.

Partea rea este că guvernul Ponta a gândit un întreg plan de ordonanţe care urmau să „rezolve" totul rapid. Partea bună a părţii rele este că, după primele ordonanţe de urgenţă, diverse grupări ale societăţii civile au reacţionat. Ba chiar înainte de a începe planul de suspendare a preşedintelui au fost reacţii faţă de modul abuziv de a schimba instituţiile: e vorba de ordonanţa ICR, care a declanşat protest