Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Torje şi-a ruinat echipa

Publicat in Adevarul, marți 21 august 2012 ·

Cel mai bun jucător român din noul val n-are loc în primul „11" al cluburilor din străinătate.

Gabi Torje a plecat ca o mare vedetă de la Dinamo, însă nici la Udinese, nici la Granada n-a beneficiat de acelaşi statut.

În Serie A juca doar finalurile de meci şi s-a plâns, prin vocea selecţionerului Victor Piţurcă, de faptul că nu primeşte încredere din partea antrenorului său, Francesco Guidolin. „Sunt surprins cum Torje nu joacă mai des la Udinese", a spus Piţi înainte ca mjilocaşul să fie împrumutat, pentru un sezon, în Spania, la Granada.

Şi-a scos colegii din sărite

Nici în La Liga însă, lucrurile nu s-au schimbat, deocamdată, în bine pentru fotbalistul de 22 de ani. Luni, în primul meci de campionat, în deplasare cu Rayo Vallecano, fostul dinamovist n-a prins formula de start. A fost, în schimb, primul jucător introdus pe teren de antrenorul Anquela, în minutul 78. Torje a scăpat de mai multe ori pe contraatac, dar a finalizat prost acţiunile sale, cu faulturi în atac şi cu şuturi în peluză, iar totul a culminat cu gafa sa din minutul 90+4.

Revenit în ajutorul apărării, mijlocaşul a comis un fault inutil în apropierea careului, când adversarul său intrase în criză de idei. Intervenţia lui Torje i-a scos din sărite pe colegii săi, şi pentru ca dezastrul să fie complet, Trashorras a înscris singurul gol al meciului din lovitura liberă acordată de arbitru!

17 minute a jucat Torje în partida de la Vallecano, prinzând cele 12 minute regulamentare şi încă cinci din prelungiri.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pus să facă o promisiune românilor după victoria în alegeri, Nicușor Dan răspunde: „Asta garantez din acest moment”

HotNews acum 2 ore
„Ce promisiune puteți să faceți, domnule președinte, dacă ar fi să identificați una singură pe care românii s-o aibă acum în minte?”, a fost întrebat luni Nicușor Dan, de către jurnaliștii Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, într-un interviu la B1 Tv. „

Rusia și Ucraina vor începe imediat negocierile pentru o încetare a focului, anunță Trump, după discuția „foarte bună” cu Putin

HotNews acum 59 minute
Președintele american Donald Trump anunță că discuția la telefon purtată luni cu omologul rus Vladimir Putin a decurs „foarte bine”, iar Rusia și Ucraina vor începe „imediat” negocierile pentru o încetare a focului, notează The Guardian. Trump a pre

Tragedie aviatică în Egipt. Un avion de antrenament al armatei s-a prăbușit

HotNews acum 39 minute
Un avion de antrenament militar egiptean s-a prăbuşit luni în timpul unui exerciţiu, niciunul dintre membrii echipajului nesupravieţuind, a declarat un purtător de cuvânt al armatei într-un comunicat, fără să precizeze numărul victimelor, potrivit A

Marcel Ciolacu și-a anunțat colegii că își dă demisia de la conducerea PSD. Decizia va fi anunțată oficial marți

HotNews acum 3 ore
Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al PSD, în cadrul ședinței informale a conducerii social-democrate care se desfășoară la Vila Lac, au declarat surse din partid pentru HotNews. Deocamdată doar Ciolacu a renunțat la postu

Trump l-a sunat mai întâi pe Zelenski și apoi pe Putin

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump i-a sunat luni separat pe omologii săi ucrainean și rus, Volodimir Zelenski, respectiv Vladimir Putin, în eforturile sale de a găsi o modalitate de rezolvare a conflictului din Ucraina, scriu EFE și Agerpres. Casa

Jador are dosar penal după ce a fost testat pozitiv la drugtest. INML a confirmat că a condus sub influența drogurilor

Libertatea acum 2 ore
Cântăreţul de manele Jador s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând sub influenţa substanţelor interzise. El a fost testat pozitiv la opiacee, în trafic, iar rezultatul a fost confirmat de Institutul de Medicină Legală.

Papa Leon, invitat de Donald Trump la Casa Albă. Scrisoarea primită de la JD Vance

HotNews acum 3 ore
Papa Leon al XIV-lea l-a primit în audiență luni dimineață la Vatican pe vicepreședintele american JD Vance, care i-a înmânat suveranului pontif o scrisoare din partea președintelui Donald Trump prin care acesta îl invită în vizită la Washington, a

Netanyahu promite că Israelul va „prelua controlul asupra întregii Fâșii Gaza”

Adevarul acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu susține că armata sa înaintează în Gaza și anunță că va prelua controlul asupra întregii enclave palestiniene, în timp ce luptele cu Hamas se intensifică.

Reacția lui Donald Trump, după ce Joe Biden a fost diagnosticat cu o „formă agresivă” de cancer

HotNews acum 11 ore
Clasa politică americană a reacționat după anunțul că fostul preşedinte american Joe Biden, în vârstă de 82 de ani, a fost diagnosticat cu cancer de prostată. Fostul președinte SUA a fost diagnosticat vineri cu o „formă agresivă” de cancer de prosta

Nicușor Dan a anunțat că l-a sunat Marcel Ciolacu, dar nu i-a răspuns. „O să îl sun înapoi”

HotNews acum o ora
Preşedintele ales Nicuşor Dan a declarat luni că a fost sunat de către Marcel Ciolacu, precizând că nu a apucat să-i răspundă, deși își dorește ca social-democraţii să facă parte dintr-un „guvern prooccidental solid”. „M-a sunat Marcel Ciolacu, n-am

Vremea

București
acum

16°
lun.

10°/22°
mar.

10°/22°
mie.

12°/21°
joi

15°/26°
Iasi
acum

10°
lun.

9°/19°
mar.

9°/22°
mie.

9°/23°
joi

12°/22°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/21°
mar.

7°/20°
mie.

13°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/13°
mar.

3°/19°
mie.

7°/19°
joi

11°/21°
Timisoara
acum

12°
lun.

11°/18°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

13°/23°