Mai multe firme de lux, precum Ralph Lauren, au anunţat închiderea magazinelor lor din Argentina, sătule de barierele comerciale puse importurilor în această ţară, o decizie ce înseamnă o lovitură dură pentru Avenida Alvear, artera simbol al luxului din capitala Buenos Aires, relatează AFP.
Plecarea companiei americane intervine după cea a altor firme de lux precum Armani în 2009, Escada şi Yves Saint Laurent, ultima prezentă de 30 de ani în ţara sud-americană. Aceeaşi intenţie o are şi bijutierul francez de lux Cartier, susţine presa locală, potrivit Agerpres.
"În Argentina, aceste mărci se află într-o situaţie dificilă din cauza controlului schimburilor comerciale şi a obligaţiei de a exporta pentru o sumă echivalentă cu cea a bunurilor pe care le importă", a explicat Diego Schvartzman, analist la MDL Luxury Consulting Group, precizând că "aceste afaceri sunt tot mai puţin rentabile".
Preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, a decis să întărească în mod radical controlul schimburilor comerciale pentru a combate fuga capitalurilor, şi barierele comerciale pentru a menţine excedentul comercial.
Comunicatul emis de Ralph Lauren precizează că firma "nu părăseşte ţara", dar că, în urma unei analize a situaţiei actuale, a decis să închidă temporar cele trei magazine din Argentina. "Toate vor să plece pentru că nu îşi mai pot transfera profiturile în străinătate", crede o locuitoare din Buenos Aires, citând anunţul pus în vitrina magazinului.
Unele firme au găsit soluţii
În schimb, marca italiană Ermenegildo Zegna, prezentă în Argentina din 1999, după ce a închis timp de două luni magazinul de pe Avenida Alvear, a găsit soluţia pentru a face faţă barierelor comerciale. "Din luna mai, compania exportă lână în Europa prin intermediul unui producător din Patagonia", a explicat o sursă din cadrul c