Economia Rusiei a crescut cu 4,4% în primul semestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate de Biroul Federal de Statistică, preluate de Ria Novosti. În primul trimestru, Produsul Intern Brut a avansat cu 4,9% în ritm anualizat, iar în trimestrul al doilea cu 4%. În perioada ianuarie-iunie 2011, creşterea economică a fost de 3,7%. Ministrul dezvoltării economice Andrei Belousov a afirmat că avansul economic al Rusiei s-a datorat creşterii rapide a investiţiilor şi expansiunii producţiei în industria prelucrătoare. În aprilie, Ministerul Dezvoltării Economice şi-a redus prognoza de creştere pentru anul acesta de la 3,7% la 3,4%, iar în iunie reprezentanţii ministerului au declarat că ar putea revizui din nou din această toamnă prognoza la 3,7-4%.
Bulgaria se află printre principalele destinaţii în care oficialii de stat din Rusia îşi cumpără proprietăţi, potrivit unui studiu realizat de publicaţia Vedomosti şi preluat de Ria Novosti. Analiza este legată de un proiect de lege din Rusia care va interzice tuturor parlamentarilor, ofiţerilor militari, administratorilor şi membrilor familiilor acestora să deţină proprietăţi în străinătate. Publicaţia a analizat 1.000 de declaraţii de avere ale oficialilor ruşi şi a constatat că peste 100 dintre aceştia deţin proprietăţi în străinătate. Aproximativ o treime dintre toate proprietăţile deţinute de membrii guvernului rus sunt în Bulgaria. După Bulgaria, următoarele ţări din topul preferinţelor parlamentarilor ruşi sunt Italia şi Spania, unde aceştia au cumpărat vile de vacanţă. "Am vrut un loc unde să putem merge cu copiii noştri şi acesta a fost cel mai bun la momentul actual: locaţie bună, insfrastructură bună, mare, fructe, orice are nevoie un copil", a afirmat Andrey Melnikov, director adjunct al Agenţiei pentru Garantarea Depozitelor. El deţine de şase ani un apartament