- Editorial - nr. 161 / 21 August, 2012 Privind spre noi cu acel dispret suveran, insotit de un zambet subtire, sarcastic, vazandu-ne acolo unde suntem, strainii ne considera penultima, daca nu chiar ultima tara din Uniunea Europeana. Ne place, nu ne place, acesta-i adevarul! Ca roman, care tin la aceasta tara, ma doare, privind, de pilda, la Polonia, care, practic, nu a fost zguduita de aceasta criza economica mondiala, la Cehia, tot foste tari comuniste, ca suntem acolo unde altii ne-au asezat, cu larga, inconstienta noastra contributie romaneasca, in postura, de neinvidiat, de ciuca a batailor. De 22 de ani incoace, guvernantii nostri, iresponsabili, dau suturi pacii politice si sociale de care Romania are atata nevoie. Asta-i concluzia care se desprinde, traversand perioada postdecembrista in discutie. La ce te-ai mai putea astepta, cand un presedinte de Romanie are ambitia sa ramana, cu orice pret, in jiltul de la Cotroceni cu doar 11% din optiunile electoratului prezent la vot? Cei 11% dintre romani, care au spus "NU!”, nu-s de acord cu demiterea matrozului, sunt luati in seama, iar peste 87% dintre cei care au fost impotriva lui, acolo, vreo 7.500.000, cei care au pus stampila pe "DA!”, deci sa plece, sunt sfidati, desconsiderati? Cand sapte milioane si jumatate dintre romani nu te mai vor, normal este, si intelept, in acelasi timp, sa-ti iei catrafusele si sa pleci, invartindu-te! Dar nu si Basescu! Nu cel care tine cu dintii de un scaun! Si cand te gandesti ca, in anul 2009, el a fost inaltat in jiltul de presedinte cu voturi la mustata! Pacalind si atunci, ca de obicei, clamand: "Eu ii iubesc pe romani!”. Iar azi, in 2012, nu poate fi demis de 7.500.000 de romani care-i spun sa plece. Despre ce demnitate prezidentiala se mai poate vorbi, atata timp cat vaporeanul Traian Basescu, cel "scolit” la limbajul cules din argoul de mahala si din periferia porturi