Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO: Spaţiile care au găzduit JO de la Atena din 2004 se află în paragină

Publicat in Capital, marți 21 august 2012 ·

În urmă cu opt ani, Grecia investea 15 miliarde de euro în construcţii, ca să găzduiască cu succes Jocurile Olimpice de vară din 2004. Astăzi, câteva dintre construcţiile strălucitoare în acea vreme se află în paragină.

Nu numai situaţia economică precară se află la baza acestei realităţi, ci şi faptul că unele dintre construcţii au fost realizate pentru găzduirea unor evenimente sportive cu interes local redus: softball-ul, de pildă, nu e tocmai popular în Grecia.

Întrebaţi de jurnaliştii de la AFP, mai mulţi oficiali greci au recunoscut că aceste spaţii au devenit ruine din lipsa unei planificări precise. Mai mult, aceştia au sugerat că nimeni nu se aştepta ca acestea să prezinte interes odată cu încheierea ediţiei din 2004 a Jocurilor Olimpice.

Pe de altă parte, spaţii precum Stadionul Olimpic, Satul Olimpic, centrul de media şi alte câteva terenuri şi-au găsit noi chiriaşi.

Bazinele, terenul de volei de plajă şi terenul de softball sunt în paragină. În plus, Complexul Olimpic Helliniko, unde au avut loc numeroase evenimente sportive în 2004, a fost abandonat complet, potrivit AFP.

Centrul Aquatics

Terenul de volei de plajă

La marginea Stadionului Olimpic

O piscină abandonată din Centrul Aquatics

Zona de kayaking

Complexul Helliniko

Stadionul de softball

Sursa Foto: Business Insider

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 3,5, luni seara, în judeţul Buzău

Mediafax acum 32 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 19.08 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 3,5 şi s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea ora

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 2 ore
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum o ora
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 2 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 3 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Grindeanu susţine că peste 70 de milioane de tone de mărfuri din Ucraina au tranzitat România

Mediafax acum o ora
Sorin Grindeanu a discutat luni la Chişinău, în cadrul celei de-a 11-a Reuniunii la nivel înalt în format Quint, despre măsurile luate după începerea conflictului din Ucraina. Ministrul Transporturilor a prezentat măsurile luate de România încă de l

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 3 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°