Moneda naţională a continuat să se aprecieze în a doua parte a sesiunii interbancare de marţi, iar cotaţiile au atins un minim de 4,4750 lei/eiro, după decizia Curţii Constituţionale (CC) privind invalidarea referendumului, potrivit Mediafax.
În jurul orei 16:30, euro era schimbat pentru 4,4800 - 4,4805 lei, în scădere cu peste 1,5 bani faţă de nivelul de la aceeaşi oră de luni, când schimburile se realizau la 4,4950 - 4,4990 lei/euro.
La deschidere euro a fost cotat la 4,4960 lei, iar până la decizia CC cursul a înregistrat variaţii uşorare sub 4,5 lei/euro.
După anunţul Curţii Constituţionale, cursul a urcat pentru scurt timp, până la 4,5050 lei/euro, după care leul a început să se aprecieze, iar cotaţiile au coborât sub 4,5 lei/euro. Minimul zilei a fost de 4,4750 lei/euro.
Curtea Constituţională a anunţat marţi că referendumul este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiţia de cvorum.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat marţi un curs de referinţă în creştere cu 0,48 bani, la 4,4987 lei/euro.
În sesiunea precedentă, cursul s-a plasat la 4,4939 lei/euro. În sesiunea de vineri, cursul s-a plasat la 4,4852 lei/euro, reprezentând minimul ultimelor şase săptămâni.
După declanşarea procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, la începutul lunii iulie, leul a pierdut puternic în raport cu euro, iar deprecierea maximă faţă de finele lunii iunie a fost de 4,4%, în urmă cu două săptămâni. Raportat la nivelul de vineri, leul a recuperat 3,5% faţă de nivelul maxim istoric, de 4,6481 lei/euro.
Pentru dolar, BNR a anunţat un curs de 3,6255 lei/dolar, în scădere cu 1,49 bani. În acelaşi timp, referinţa pentru franc a crescut de la 3,7413 lei/franc la 3,7469 lei/franc.
Dobânzile afişate marţi de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţa la o zi au scăzut la 3,54% - 4,04%