Guvernul elen se pregăteşte să efectueze o nouă rundă de reducere a salariilor şi pensiilor din sectorul public, precum şi concedierea câtorva mii de bugetari, în cadrul noului pachet de austeritate necesar pentru a convinge creditorii externi să acorde următoarea tranşă din programul de finanţare, potrivit Mediafax.
Detaliile planului nu sunt încă oficiale, însă surse guvernamentale elene au afirmat că printre noile măsuri se va număra o tăiere "largă" a prestaţiilor din sistemul public de pensii, precum şi reduceri salariale şi concedieri în sectorul public, potrivit WSJ.com.
Premierul Antonis Samaras trebuie să prezinte creditorilor externi un plan pentru economii suplimentare de 11,5 miliarde euro în următorii doi ani, pentru a convint Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană să deblocheze următoarea tranşă, de 31 miliarde euro, din programul de finanţare externă de 130 miliarde euro convenit în prima parte a acestui an în prelungirea acordului de 110 miliarde euro încheiat în 2010.
Tranşa a fost programată iniţial pentru luna iunie, dar turbulenţele politice de la Atena au determinat amânări.
Samaras se va întâlni miercuri cu premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker, preşedintele Eurogroup, forul miniştrilor de Finanţe din zona euro, care va efectua o vizită de o zi la Atena. Vineri, premierul elen va merge la Berlin pentru discuţii cu cancelarul german Angela Merkel, după care se va întâlni la Paris cu preşedintele Francois Hollande. Merkel şi Hollande au programată o întrevedere bilaterală pentru joi.
Recesiunea severă din Grecia, unde Produsul Intern Brut a scăzut cu 20% în ultimii patru ani, împiedică guvernul să adune suficiente venituri la buget pentru a-şi respecta angajamentele în domeniul consolidării fiscale. Totodată, programul de privatizări convenit cu UE, FMI şi BCE este în