Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul a găsit doar 34.000 de români de tăiat

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 21 august 2012 ·

Ponta îngroapă Curtea Constituţională în date irelevante.

Victor Ponta nu-şi asumă decizia de a şterge din listele electorale 500.000 de români cu buletine expirate şi 3 milioane aflate în străinătate, dar a trântit toate aceste date în braţele Curţii Constituţionale, în speranţa că aceasta va ţine cont de ele în decizia sa de astăzi privind validarea sau invalidarea referendumului.

Singura cifră pe care şi-a asunmato premierul a fost cea de 34.654 de cetăţeni care trebuie radiaţi fiindcă sunt fie decedaţi, fie şi-au pierdut drepturile electorale. În sine, această cifră nu este de natură să modifice cu nimic cvorumul la referendum.

Ponta a menţionat că în România mai există 512.379 de persoane cărora le-a expirat buletinul şi că acestea "trebuie avute în vedere", fără a spune în ce sens.

Premierul a mai anunţat că numărul românilor din străinătate este de 3 milioane. Dintre aceştia, însă, numai despre 1,1 milioane se ştie cu certitudine că sunt majori şi deci cu drept de vot.

Conform legii, aceste categorii nu ar trebui excluse pentru că nici expirarea buletinului, nici plecarea din ţară nu atrag după sine pierderea drepturilor electorale.

Ponta a refuzat să spună dacă, după părerea lui, aceste două categorii ar trebui eliminate de pe listele electorale, explicând că el nu dă indicaţii Curţii, ci doar îi oferă informaţii. La fel de enigmatic a fost premierul şi cu privire la întâlnirea pe care a avut-o ieri, la Guvern, cu omul de afaceri Ion Ţiriac.

Contabilitate dublă la USL

La USL, calculele arată cu totul altfel. În baza anunţului lui Ponta, vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu a tăiat dintr-un condei trei milioane de români de pe liste, a aplicat regula de trei simplă, a tras linia şi a anunţat că judecătorii nu pot ajunge decât la concluzia că referendumul a fost valid.

Lui Nicolăescu, contabil ca pregătire, i-a da

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°