Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decizia Curţii: Traian Băsescu îşi reia atribuţiile odată cu publicarea deciziei în Monitorul Oficial

Publicat in Adevarul, marți 21 august 2012 ·

Judecătorii Curţii Constituţionale au decis că procedurile de organizare a referendumului au fost respectate, însă n-a fost întrunit cvorumul necesar. În baza acestei constatări şi respectând legea privind organizarea referendumului, Curtea a decis invalidarea referendumului. De la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, Traian Băsescu îşi va relua atribuţiile ca preşedinte al României.

La punctul 1 din comunicatul de presă se menţionează: "Curtea Constituţională constată că procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României Traian Băsescu a fost respectată".

De asemenea, "se confirmă rezultatele referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 comunicate de Biroul Electoral Central şi se constată că din total de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanete au participat la vot 8.459.053, adică 46,24%, din care 7.403.836 au răspuns cu <> la întrebarea <>, iar 943.375 au răspuns cu <>".

La punctul 3 se arată că "judecătorii Curţii Constituţionale constată că la referendum n-au participat cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil în conformitate cu prevederile articolului 5, alineatul 2, din Legea privind organizarea şi desfăşurarea referendumului".

"La data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial, încetează interimatul dlui George Crin Laurenţiu Antonescu în exercitarea funcţiei de preşedinte al României. De la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României dl Traian Băsescu îşi reia exercitarea atribuţiilor constituţionale şi legale de preşedinte al României", se mai arată în comunicatul Curţii.

"Prezenta hotărâre se prezintă Senatului şi Camerei Deputaţil

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 35 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 12 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°