Obiceiurile tradiţionale, cultura, arta ţărănească, peisajul şi creaţiile tehnice au fost pilonii pe care România interbelică şi-a construit imaginea externă.
România interbelică ştia, pe de-o pare, că nu e suficient cunoscută pe plan mondial, iar pe de altă parte are destui duşmani care-i deformează imaginea. Tocmai de aceea ţara îşi pune la punct o strategie prin care poporul român să-şi prezinte cele mai importante valori ale sale.
"Propaganda face ca umanitatea să se mişte în favoarea ta, iar în domeniul propagandei externe România nu trebuie să facă economii", atrăgea atenţia Nicolae Iorga, încă din 1920. La rândul său, referindu-se la promovarea culturală, Constantin C. Giurescu afirma că "propaganda bine chibzuită este tot atât de preţioasă ca o baterie antiaeriană". Trebuie menţionată aici o ştiinţă nouă pe plan mondial - imagologia - dezvoltată de francezi în anii '60, dar cu prime încercări încă din perioada interbelică. Imagologia este, între altele, studiul imaginilor pe care popoarele şi le fac despre sine. România este una dintre ţările care au reuşit, încă din anii interbelici, să identifice acele mecanisme prin care un popor să fie cât mai bine înţeles de universalitate. Cea mai bună modalitate prin care ţările se prezintă, în perioada dintre cele două războaie mondiale, este expoziţia universală. Au fost patru asemenea expoziţii universale - la Barcelona, în 1929, la Bruxelles, în 1935, la Paris, în 1937 şi la New York, în 1939. România a participat la toate aceste expoziţii universale, aflăm de la Claudiu Alexandru Vitanos, doctor în Istorie, cu preocupări tocmai în domeniul imagologiei. Pe baza unei ample documentări în arhivele instituţiilor statului român din perioada interbelică, Alexandru Vitanos prezintă în lucrarea recent apărută - "Imaginea României prin turism, târguri şi expoziţii universale, în perioada interbelică" - felul