Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salariile braşovenilor sunt cu 100 de lei mai mici decât media pe ţară

Publicat in Adevarul, marți 21 august 2012 ·

Chiar dacă în iunie lefurile au crescut cu 4,7%, salariile continuă să fie destul de mici. La Braşov, salariul mediu net este de 1.467 de lei.

Efectivul salariaţilor la sfârşitul lunii iunie 2012 a fost în judeţul Braşov de 158.410 persoane1, cu 296 persoane mai mult sau cu 0,19% mai mare decât cel înregistrat la sfârşitul lunii precedente şi mai mare cu 2,79% faţă de efectivul salariaţilor de la sfârşitul lunii iunie 2011, respectiv cu 4.293 persoane mai mult.

În luna iunie 2012 judeţul Braşov se menţine pe locul al cincilea2, dacă luăm în considerare numărul total al salariaţilor, după judeţele Timiş, Cluj, Constanţa şi Prahova.

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost în luna iunie 2012 la nivelul judeţului Braşov de 2.027 lei, fiind cu 4,70% mai mare decât în luna precedentă, şi cu 6,74% mai mare decât în luna iunie 2011. Câştigul salarial mediu nominal brut la nivel naţional în luna iunie 2012 a fost cu 1,47% mai mare decât în luna precedentă, şi cu 5,63% mai mare decât în luna iunie 2011.

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna iunie 2012 la nivelul judeţului Braşov de 1.467 lei, fiind cu 4,34% mai mare decât în luna precedentă, şi cu 6,07% mai mare decât în luna iunie 2011.

Câştiguri salariale peste media judeţului s-au înregistrat în industrie şi construcţii (1.636 lei). Câştiguri salariale sub media judeţului s-au înregistrat în ramurile servicii şi comerţ (1.357 lei) şi, respectiv, agricultură, silvicultură şi piscicultură (1.171 lei).

Într-un clasament al judeţelor României, judeţul Braşov ocupă:

locul al 7 -lea3 după câştigul salarial mediu net pe total economie;

locul al 12 -lea2 după câştigul salarial mediu net în agricultură, silvicultură şi pescuit;

locul al 8 -lea2 după câştigul salarial mediu net în servicii şi comerţ;

locul al 7 -lea2 după câştigul salarial mediu net în industr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 5 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 6 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 3 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 13 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 5 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 5 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 10 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°