Adâncirea continuă a conflictului din Siria, creşterea explozivă a tensiunilor dintre Iran şi Israel, evoluţiile din Egipt şi episoadele violente care slăbesc şi mai mult Yemenul sunt evenimentele care fac din Orientul Mijlociu un motiv de îngrijorare pe scena internaţională.

Dintre evenimentele care au toate şansele să exercite o presiune foarte serioasă asu­pra scenei internaţionale în ansamblul său, generând anumite consecinţe im­por­tante, inclusiv pe termen me­diu şi lung, aş aminti aici în mod special supra­acutizarea unui arc de ins­tabilitate în Orientul Mij­lociu, regiune care este de mai multe decenii un ade­vărat butoi de pulbere al lu­mii contemporane (cam cum erau Balcanii, de exemplu, la începutul secolului al XX-lea). Există mai multe componente distincte ale acestui proces de suprainflamare a zonei geostrategice în cauză, care este oricum caracterizată, chiar şi în momentele sale cele mai li­niş­tite, de o multitudine de conflicte practic irezolvabile.

Elementele cele mai îngrijorătoare ale dinamicii actuale ale situaţiei generale din Orientul Mijlociu sunt cel puţin patru la număr: adâncirea continuă a conflictului din Siria, care generează şi o criză uma­nitară de mari proporţii; creşterea ex­plo­zivă a tensiunilor dintre Iran şi Israel, ten­siuni generate de ritmul crescând în care se derulează programul nuclear iranian; evoluţiile din Egipt, unde preşedintele re­cent ales i-a pensionat brusc pe principalii şefi ai forţelor armate (în condiţiile în care acestea au fost, în ultimele decenii, ele­mentul central al garanţiei că această ţară cu importanţă geostrategică majoră ră­mâne pe o orbită apropiată de interesele globale ale Occidentului); şi, în sfârşit, epi­soade violente care slăbesc şi mai mult Ye­menul, stat oricum aproape eşuat, dar pla­sat într-o poziţie vitală pentru interesele economice şi de securitate ale lumii occi­d