Angela Merkel va face mâine prima sa vizită oficială în Republica Moldova. La 14.35. cancelarul va fi întâmpinat de către premierul Vlad Filat la Aeroportul Internaţional Chişinău, în cadrul unui ceremonial oficial, potrivit unui comunicat de presă de la Guvern.
La ora 14.55, Vlad Filat o va întâlni pe Angela Merkel la Reşedinţa de Stat din strada N. Iorga, 23, unde cei doi oficiali vor avea o întâlnire tete-a-tete.
La 15.10, demnitarii vor participa la şedinţa în plen a delegaţiilor celor două state, iar la 15.55, Vlad Filat şi Angela Merkel vor susţine o conferinţa de presă comună.
Angela Merkel netezeşte drumul Moldovei spre Europa
Tot în incinta Reşedinţei de Stat, începând cu ora 16.20, Vlad Filat şi Angela Merkel vor participa la o întâlnire cu oamenii de afaceri.
La ora 17.10, cancelarul federal al Germaniei se va întâlni cu liderii fracţiunilor parlamentare.
Angela Merkel se va deplasa şi la Reşedinţa Prezidenţială, unde, începând cu ora 17.35, va avea loc o întâlnire cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
La ora 18.00, la Palatul Republicii, Angela Merkel va susţine un discurs public, iar la ora 18.35 va depune flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul Capitalei.
Comunicatul de presă nu specifică dacă Angela Merkel va ajunge la beciurile de la Cricova, şi nici la ce oră va pleca.