Nu cred că este cazul să ne autoflatăm în cercuri mici, să ne credem nuferi în mlaștina noastră actuală. Politic, responsabilitatea pentru această mlaștină este direct proporțională cu puterea fiecăruia dintre noi.
Mai an, într-o întâlnire cu gazdele mele de la departamentul de filosofie moral-politică de la Universitatea suedeză Göteborg, am discutat problema uneia dintre multiplele polarități între noi și ei. Pe scurt, ei sunt mereu pe primele locuri1 (sau chiar pe primul) în privința dezvoltării instituțiilor statului, pacifismului, democrației consolidate, lipsei corupției, depășirii rapide a crizelor prin cooperare, pacifism, egalitate de gen în reprezentare politică și acces la resurse publice, au unul dintre cele mai mici grade de polarizare socială și cea mai scăzută religiozitate din lume. Noi suntem un stat slab, am fost amestecați în mai toate războaiele și conflictele, ba chiar și în Holocaust, aveam o democrație pur electoralistă (acum și ea se clatină), corupția este cultură instituțională tolerată, ne definim politic prin conflict steril și arțăgos și civic prin neparticipare, avem cea mai mare inegalitate de gen în reprezentarea politică din UE, am creat o polarizare socială adâncă și suntem cel mai religios stat european. Tema specifică a acelei discuții a fost gradul lor foarte scăzut de religiozitate, comparativ cu gradul foarte înalt al aceluiaș indicator în ce ne privește.
Țin minte replica mea de atunci: „Nu cred că mai aveți nevoie să fiți explicit religioși. La voi mesajele morale ale Bibliei, mai ales ale Evangheliilor, au devenit reflexe etice comune și politici publice“. Cu alte cuvinte, se pare că ei nu au (sau nu mai au) nevoie de propagandă și ritual ca să își respecte și prețuiască aproapele ca pe ei înșiși, să fie drepți, să fie firesc-caritabili, să iubească pacea (țara este plină de
