Un tânăr în vârstă de 22 de ani din Teiuş a fost reţinut de poliţişti pentru tâlhărie. Liviu Vasile Muntean este acuzat că a tâlhărit două femei pe stradă, în timp ce se deplasa cu bicicleta.
UPDATE: Liviu Vasile Muntean a fost arestat preventiv marţi de Judecătoria Aiud pe o perioadă de 29 de zile.
Infracţiunile de tâlhărie au avut loc sâmbătă, 18 august 2012. În timp ce se deplasa pe bicicletă pe strada Curcani din Teiuş, i-a smuls poşeta unei femei în vârstă de 76 de ani, din Teiuş, în care avea suma de 60 de lei şi un aparat auditiv.
La scurt timp după aceasta, la orele 19,00, pe strada Ştefan cel Mare din Teiuş, folosind acelaşi mod de operare a smuls poşeta unei femei în vârstă de 59 de ani în care avea suma de 10 lei, documente de identitate şi un telefon mobil. Liviu Vasile Muntean este recidivist, fiind condamnat în trecut pentru furt.
„Cu ocazia cercetărilor efectuate poliţiştii au găsit poşetele victimelor aruncate, pe stradă, pe raza oraşului Teiuş, din acesta suspectul sustrăgând sumele de bani. Împotriva suspectului a fost începută urmărirea penală pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie şi a fost luată măsura reţinerii pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de azi, 21.08.2012 să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud pentru punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei de judecată pentru emiterea mandatului de arestare preventivă“, se afirmă într-un comunicat de presă al IPJ Alba.