Presedintele interimar Crin Antonescu a declarat, marti, dupa decizia Curtii Constitutionale in privinta referendumului pentru demiterea lui Traian Basescu, ca ii asteapta pe europarlamentarul PDL Monica Macovei si pe "Partidul Parchet" sa vina si sa il aresteze.
Liderul liberal a explicat ca nu se va retrage din viata politica, asa cum afirmase pe 6 iulie, in plenul Parlamentului, ca va face in cazul in care Traian Basescu nu va fi demis in urma referendumului, precizand ca nu poate sa le ceara oamenilor sa creada in democratie, daca el ar fugi.
Totodata, Antonescu a spus ca o asteapta pe fostul ministru al Justitiei Monica Macovei sa vina si sa il aresteze, dar si pe "Partidul Parchet".
"Eu nu fug in fata tuturor combinatiilor de putere pe care Traian Basescu le face. Cum as putea sa le cer acestor oameni sa creada in continuare in democratie, in puterea votului, in faptul ca Romania este o tara independenta, daca eu as fugi?
(...) O astept pe doamna Monica Macovei sa ma aresteze, astept ca Partidul Parchet, care impune minoritar vointa sa romanilor, sa ma aresteze pe mine si pe toti cei care sunt in slujba acestor oameni", a intarit Antonescu, care a repetat ca hotararea CCR va fi recunoscuta si aplicata de USL, deoarece reprezentantii sai cred "in puterea rabdatoare a democratiei".
Antonescu: Nu ma retrag din politica! Decizia CCR e nedreapta
Acesta a mentionat ca, desi respecta decizia CCR, pentru USL Traian Basescu nu mai este presedinte al Romaniei "sau este presedinte ilegitim pe care din punct de vedere politic nu il recunoastem".
"Avem de ales intre a recunoaste o hotarare asa cum a fost ea luata, pe care o respingem si in a recunoaste vointa cetatatenilor romani", a spus presedintele interimar, completand ca marea problema a Romaniei este regimul Basescu.
Crin A