Oligarhia politico-financiară de la Bucureşti are nevoie, pentru a se menţine netulburată la putere, pe de o parte, de energie importată din Rusia la preţ ceva mai mic, pe de alta, de un control redus din partea instituţiilor europene.
Când preşedintele interimar, Crin Antonescu, declară, la finele unui interviu, că, în cazul unor alegeri prezidenţiale, se teme mai puţin de eventuali contracandidaţi, precum Mihai Răzvan Ungureanu sau Sorin Oprescu, decât de „Departamentul de Stat" (al SUA), declaraţia anunţă nu numai un mod de gândire, ci şi un veritabil nou program politic.
Cum atitudinea foarte critică a Occidentului (Uniunea Europeană şi SUA) faţă de poziţiile şi acţiunile guvernării USL nu mai poate fi explicată (decât poate pentru „idioţii utili", vorba lui Lenin) prin, chipurile, dezinformările practicate de Băsescu, Monica Macovei, Cristian Preda şi „oculta" ICR, noua putere a fost nevoită să facă un pas mai departe. Cu asta, ea şi-a mărturisit în fapt o filosofie politică pe care, până acum, s-a străduit s-o ascundă: Occidentul (reprezentat simbolic de Mark Gitenstein, Philip Gordon, Barroso sau Viviane Reding) este nu atât rău informat, cât „partizan". De ce? Fiindcă, ni se explică, Băsescu ar fi fost (şi ar putea fi în continuare) un actor comod şi obedient pe scena europeană şi euroatlantică, desigur în defavoarea intereselor României. Există aici un anumit adevăr pe care e bine să-l evidenţiem.
Ni se spune astfel, abia mascat, că, din perspectiva noii puteri, interesele României nu mai sunt nici alinierea fidelă la politica americană în zonă, nici, pe de altă parte, susţinerea planului de integrare avansată europeană, susţinut de Germania, şi care presupune, în esenţă, un control riguros european al bugetelor naţionale. Într-adevăr, preşedintele Băsescu a fost un fidel aliat al Statelo
