Medicul veterinar Valentin Mihai, cel care a ocupat funcţia de şef la Serviciul Bunăstarea Animalelor din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vrancea, a fost condus, ieri, pe ultimul drum de colegii de serviciu. „A fost un bun coleg, un profesionist, un om tânăr care mai avea multe de făcut în această meserie şi care a provocat o durere imensă familiei. Soţia este şi ea colega noastră şi suntem alături de ea în aceste momente grele“, ne-a declarat medicul Doru Calistru, director adjunct la DSVSA.
Medicul Valentin Mihai lucra de mai bine de 7 ani în cadrul acestei instituţii, avea 54 de ani şi suferea de o boală gravă, care a debutat fulgerător. „Deja cînd a început să aibă simptomele specifice afecţiunii de care suferea era prea târziu. Boala a evoluat rapid şi a luat de lângă noi un om deosebit“, a ţinut să menţioneze Doru Calistru.