Ar fi fost capabili candidaţii prezidenţiali Adrian Năstase, Mircea Geoană sau Crin Antonescu ca, în condiţii similare celor din 2012, să nu fie respinşi de marea majoritate a votanţilor?
Adrian Năstase ne anunţă prin intermediul blogului domniei sale că în această perioadă se consideră „într-un fel de cantonament“. În acelaşi timp, d-l Crin Antonescu chiar se află într-un cantonament în care face exerciţii cu atribuţiile prezidenţiale. Mircea Geoană este convins că ar fi coordonat mai bine acţiunea de justificare externă a aberaţiilor interne ale guvernării PSD-PNL, iar pentru asta tot o formă de cantonament ar fi probabil utilă.
Pentru că tot se abuzează de ideea „personalizării“ vieţii politice româneşti ca factor explicativ al originalităţii noastre democratice, este util să reflectăm asupra destinelor acestor trei oameni care au fost în alegerile prezidenţiale din 2004 şi 2009 principalii adversari ai lui Traian Băsescu. Toţi trei ar fi putut câştiga aceste alegeri, toţi trei ar fi putut conduce România altfel, toţi trei sunt convinşi că ar fi făcut-o mult mai bine decât Băsescu.
Orice analiză echilibrată a bilanţului preşedintelui Băsescu nu ar trebui să plece de la standarde ideale, ci de la realitatea că cel puţin unul dintre aceşti lideri PSD şi PNL ar fi ocupat postul de la Cotroceni, dacă actualul preşedinte ales pierdea în 2004 sau în 2009.
Cum ar fi arătat România după unul sau două mandate prezidenţiale ale lui Adrian Năstase? Un răspuns a fost dat chiar în 2004, după patru ani de cvasidomnie Năstase, şi reconfirmat prin condamnarea acestuia: corupţie instituţionalizată şi impunitate a elitei politico-economice care gravita în jurul partidului-stat. Chiar şi în Republica lui Adrian Năstase de la Jilava, Justiţia este umilită. Fiecare cuvânt care apare pe blogul acestuia şi este preluat de ma
