Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Replică genială a canotajului după cel mai negru coşmar din ultimii 36 de ani! "Dacă tăiem banii, punem cruce!" INTERVIU incendiar cu Lipă: 'Am avut un şoc la Londra'

Publicat in Pro Sport, marți 21 august 2012 ·

Elisabeta Lipă speră ca bugetul federaţiei sale să nu fie afectat de eşecul de la Londra. Şefa FR de Canotaj spune că jumătate din alocaţie merge către juniori.

"Londra 2012" a trecut, dar va continua să producă efecte până în 2016. "Bugetele vor fi acordate în funcţie de rezultatele olimpice", spun oficialii COSR. Perspectiva le dă fiori câtorva preşedinţi de federaţii naţionale, între care se află şi Elisabeta Lipă, şefa FR de Canotaj. "Flotila" s-a întors fără medalii de la JO, pentru prima oară în ultimii 36 de ani, dar a răspuns imediat, cu bătaie lungă, prin şapte medalii luate la Mondialele de juniori Under 18 de la Plovdiv (Bulgaria): trei aur, două argint, două bronz.

Doamna Lipă, ce ar însemna pentru canotaj ca bugetul să fie dat în urma rezultatelor de la Londra?

Eu am o opinie clară vizavi de acest aspect şi l-aş fi susţinut chiar dacă luam medalii la Londra. Dacă vrem rezultate, trebuie să investim. Dacă tăiem, în condiţiile în care şi aşa am avut un buget micşorat cu 40 la sută în anul olimpic, atunci punem cruce. Vorbim de un sistem care funcţionează de zeci de ani şi care, odată întrerupt, nu se mai poate regenera ulterior.

Canotajul a avut un buget frumos în ultimii ani, faţă de alte federaţii, dar totuşi nu a obţinut rezultate la Londra...

Nu mă întreabă nimeni pe ce se duc banii canotajului. Ştie cineva că jumătate din bani îi dau pentru juniori? Ţinem în pregătire 150 de juniori II, de 15 şi 16 ani, care altfel s-ar pierde, pentru că nu există bani la cluburi. Mai avem juniori I, tineret, seniori, plus investiţiile. Doar bărcile, pentru toţi aceşti sportivi, costă enorm. Am cumpărat aparatură de testare biochimică, senzori, am pus la punct bazele de la Iaşi şi Orşova. Mai ştie cineva că în 2009, când am venit eu, am preluat centrele olimpice cu zero medalii de aur?

"Pregătirea nu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum o ora
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Îmbrânceli cu jandarmii la protestul susținătorilor lui Calin Georgescu din Piața Victoriei. Asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit

Adevarul acum o ora
Au apărut primele tensiuni la protestul „Ieșiți din casă, dacă vă pasă”, organizat duminică în fața Guvernului. Unii participanți au blocat carosabilul, s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit.

Video „Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit după 20 de ani. A stat în comă în urma unui accident rutier

Adevarul acum 5 ore
„Prințul adormit” Al-Waleed bin Khalid Al-Saud din Arabia Saudită, care a petrecut mai bine de două decenii în comă după un accident de mașină petrecut la Londra, a murit la vârsta de 36 de ani, scrie duminică, 20 iulie, The New York Post.

SUA construieşte tabere de corturi pentru migranţi, după o finanţare de 45 de miliarde de dolari

News.ro acum 47 minute
Agenţia pentru Imigraţie şi Vamă a SUA (ICE) se grăbeşte să ridice tabere de corturi pentru migranţi la nivel naţional, după ce a primit o finanţare suplimentară de 45 de miliarde de dolari, scopul fiind extinderea capacităţii de detenţie de la 40.0

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 2 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 4 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 2 ore
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 3 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/29°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°