La această vârstă sunt des întâlnite temeri imaginare. Copilul îşi poate închipui pericole pe care nu le-a întâlnit în realitate.
Imediat ce aude o istorisire vine cu întrebări care privesc persoana lui: „Mă îmbolnăvesc şi eu?”, „Eu trebuie să mor?”, „Mi se va întâmplă şi mie?”
Astfel de temeri sunt mai intense la copiii cărora li s-a dezvoltat o tensiune interioară pe parcursul primilor ani de viaţă, la cei cu imaginaţia stimulată de violenţa unui film sau de personajul înfricoşător dintr-o poveste, la cei care nu şi-au dezvoltat îndrăzneala şi independenţa sau la cei care au părinţi extrem de protectori.
Când începe să manifeste o teamă, nu e cazul să-l convingi prin vorbe că nu are motiv să-i fie frică sau să-l ironizezi. Dacă vrea să discute ascultă-l cu atitudinea că nu i se va întâmplă nimic rău.
Copilul este suficient de speriat de ce produce imaginaţia lui. Nu-i cazul să alimentezi frica cu ameninţări sau cu filme cu scene violente.
Este indicat să fie absorbit de jocuri şi activităţi realizate împreună cu părinţii sau cu alţi copii un timp suficient de lung pe parcursul unei zile.
Frica de întuneric debutează brusc. Vei observa că într-o seară plânge sau protestează dacă-i stingi lumina. Ai două soluţii la îndemână: să laşi uşa întredeschisă sau să pui în cameră o lumină de control. Treptat dispare această teamă. Poţi însă să o alimentezi forţându-l să stea singur în camera întunecată atunci când încă nu este pregătit.
Frica de animale şi-o va depăşi singur mai uşor decât cu ajutorul tău. (Nu-l trage lângă un câine doar ca să-i arăţi că nu face nimic).
Frica de apă se manifestă violent chiar dacă în adâncul lui îşi doreşte distracţia pe care o vede. Totuşi nu împinge un copil speriat într-un bazin. E adevărat că unii vor descoperi că e distractiv, dar majoritatea vor găsi foarte greu curajul necesar să revină în a
