Constănţeanul a reuşit, alături de Robert Lindstedt, să se impună în primul său turneu din categoria Masters.
Jucătorul de tenis din Constanţa, Horia Tecău, a reuşit, duminică seara, cea mai mare victorie a carierei. Alături de suedezul Robert Lindstedt, Horia a reuşit să-şi treacă în palmares primul titlu ATP din categoria Masters, următoarea după cea de Mare Şlem. Dublul româno-suedez s-a impus în finala turneului de la Cincinnati, SUA. Tecău şi Lindstedt, cotaţi cu a patra şansă la victoria finală, au trecut în ultimul act al turneului dotat cu premii toate de 2.825.280 dolari, de perechea indiană favorită 6, Mahesh Bhupathi/Rohan Bopanna. Partida s-a încheiat în puţin peste o oră, constănţeanul şi partenerul său impunându-se cu un dublu 6-4.
În urma succesului de la Cincinnati, Tecău şi Lindstedt şi-au asigurat un premiu de 165,860 de euro şi 1.000 de puncte ATP. Aceste puncte au contribuit la un salt impresionant al celor doi în ierarhia mondială.Tecău a ajuns pe locul 6, ceea ce reprezintă cea mai bună clasare a carierei.
„A fost o vară de succes. Am fost foarte consistenţi pe zgură, pe iarbă, şi acum pe hard, la Toronto şi Cincinnati. Suntem foarte încrezători, dar totodată rămânem cu picoarele pe pământ. Urmează US Open, unde vor fi meciuri grele deoarece e un turneu de Mare Şlem şi toţi vor să te bată", a declarat Tecău la finalul partidei, în urma căreia şi-a trecut în cont primul titlu Masters.
Succesul de la turneul american vine oarecum surprinzător, în condiţiile în care hard-ul nu este suprafaţa favorită a celor doi. Anul trecut, Tecău şi Lindstedt au avut probleme pe o astfel de suprafaţă, părăsind turneele disputate încă din rundele inaugurale.
Succesul de la Cincinnati este al 13-lea din cariera lui Horia Tecău, zece dintre succese venind alături de Robert Lindstedt. Constănţeanul a disputat şi alte 11 finale, trei d