Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concursul „Ziua fotografiei de strada”, la Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 21 august 2012 ·

Pasionaţii de fotografie „de stradă” sunt aşteptaţi să participe la concursul „Ziua fotografiei de stradă”, iniţiat de Asociaţia „Bucureştiul meu drag”, care urmăreşte să descopere cei mai buni fotografi de stradă din România, implicit din Suceava, după cum ne-a informat Cristina Iacob, reprezentantul Librăriei Cărtureşti din Iulius Mall Suceava.

Potrivit organizatorilor, „Ziua fotografiei de stradă” reprezintă un eveniment care ar trebui să se desfăşoare anual în România, deoarece există din ce în ce mai mulţi fotografi care încearcă această nişă fotografică. „Ne dorim să-i descoperim pe cei mai buni fotografi de stradă din România şi de aceea te provocăm la această acţiune. Trimite trei fotografii, împreună cu datele tale de contact, respectând tematica impusă de concurs, până pe 7 septembrie, pe adresa Librăriei Cărtureşti din Iulius Mall Suceava (sv_mall@carturesti.ro sau manager_svm@carturesti.ro). Fotografiile vor fi trimise către partenerul nostru din Bucureşti. Dintre ele vor fi selectate cele mai reuşite 20 de fotografii, care vor fi prezentate publicului, în cadrul expoziţiei din data de 28 septembrie 2012, din incinta Librăriei Cărtureşti”, a explicat reprezentantul Librăriei Cărtureşti. Premiile oferite câştigătorilor vor fi: Premiul I - un aparat foto Canon 650D, Premiul II – un Canon G1X, Premiul III – un Canon S100. Sucevenii pasionaţi de fotografie pot obţine mai multe detalii la numărul de telefon 0732 003 049.

Pasionaţii de fotografie „de stradă” sunt aşteptaţi să participe la concursul „Ziua fotografiei de stradă”, iniţiat de Asociaţia „Bucureştiul meu drag”, care urmăreşte să descopere cei mai buni fotografi de stradă din România, implicit din Suceava, după cum ne-a informat Cristina Iacob, reprezentantul Librăriei Cărtureşti din Iulius Mall Suceava.

Potrivit organizatorilor, „Ziua fotografiei de stradă” reprezintă un eveniment

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 2 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 3 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 59 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Alina Gorghiu: Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din guvernul PSD-PNL

Mediafax acum o ora
Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din Cabinetul acesta în care guvernul e PSD -PNL, spune Alina Gorghiu, la o acţiune electorală în Piteşti. Ea exclude o colaborare PSD-PNL în judeţul Argeş.

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°