Trăim într-o țară dezbinată. Din această cauză, orice convergență de opinii este motiv de bucurie. În aceste zile, numeroase voci spun că un lucru este obligatoriu. Din tot ceea ce se întâmplă trebuie să învățăm ceva! Las’ că merge și așa este evident că… nu merge. Legile trebuie mai atent elaborate și apoi chiar implementate; instituțiile, cu mai mare grijă organizate.
sursa: gabrielacretu.ro
Când lucrurile nu merg, se cheamă că avem o problemă. Imediat, unii se grăbesc să ofere soluția; pot fi de bunăcredință dar omit riscul la care se expun – din viteză, să ofere răspunsul la problema greșită.
Criticile la adresa CCR s-au concentrat pe faptul că membrii acesteia sunt desemnați politic. De aici ar veni tot răul. Răul vine din altă parte și e greu de combătut – la demonizarea politicului și idealizarea independenței s-a lucrat din greu…
În toată lumea, nominalizarea de către parlamente a membrilor în diverse instituții este semnul și condiția democrației; este modalitatea practică prin care se asigură ”nepolitizarea”, prin reprezentarea tuturor orientărilor într-un organism colectiv și se creează încrederea că activitatea nu va fi părtinitoare. Suntem singurii din lume care am trimis o scrisoare de protest Comisiei Europene în care ne plângem de asta. Cu toată bunacredință, repet. Cu toată confuzia, de asemenea. Comisia Europeană însăși este alcătuită din comisari desemnați de 27 de națiuni diferite ca să facă altceva – să reprezinte interesele Uniunii Europene, nu ale statelor care i-au desemnat; nu este acesta motivul pentru care greșește, atunci când greșește.
Problema CCR nu este modalitatea desemnării membrilor ci felul în care se adoptă deciziile. Nu contează dacă este 5-4 sau 6-3. Contează că deciziile se iau prin vot! Or, o instituție cu atribuțiile Curții ar trebui să decidă doar prin consens. Argumentele prisosesc. Do
