Oligarhia politico-financiară de la București are nevoie, pentru a se menține netulburată la putere, pe de o parte, de energie importată din Rusia la preț ceva mai mic, pe de alta, de un control redus din partea instituțiilor europene.
Când președintele interimar, Crin Antonescu, declară, la finele unui interviu, că, în cazul unor alegeri prezidențiale, se teme mai puțin de eventuali contracandidați, precum Mihai Răzvan Ungureanu sau Sorin Oprescu, decât de „Departamentul de Stat“ (al SUA), declarația anunță nu numai un mod de gândire, ci și un veritabil nou program politic.
Cum atitudinea foarte critică a Occidentului (Uniunea Europeană și SUA) față de pozițiile și acțiunile guvernării USL nu mai poate fi explicată (decât poate pentru „idioții utili“, vorba lui Lenin) prin, chipurile, dezinformările practicate de Băsescu, Monica Macovei, Cristian Preda și „oculta“ ICR, noua putere a fost nevoită să facă un pas mai departe. Cu asta, ea și-a mărturisit în fapt o filosofie politică pe care, până acum, s-a străduit s-o ascundă: Occidentul (reprezentat simbolic de Mark Gitenstein, Philip Gordon, Barroso sau Viviane Reding) este nu atât rău informat, cât „partizan“. De ce? Fiindcă, ni se explică, Băsescu ar fi fost (și ar putea fi în continuare) un actor comod și obedient pe scena europeană și euroatlantică, desigur în defavoarea intereselor României. Există aici un anumit adevăr pe care e bine să-l evidențiem.
Ni se spune astfel, abia mascat, că, din perspectiva noii puteri, interesele României nu mai sunt nici alinierea fidelă la politica americană în zonă, nici, pe de altă parte, susținerea planului de integrare avansată europeană, susținut de Germania, și care presupune, în esență, un control riguros european al bugetelor naționale. Într-adevăr, preşedintele Băsescu a fost un fidel aliat al Sta
