Relația cu Rusia merită mai multă atenție din partea establishment-ului românesc.

Spre deosebire de București, unde a fost pe larg comentat, însă doar într-o cheie de po­litică internă, interviul acordat postului de ra­dio Vocea Rusiei de președintele Băsescu n-a stârnit prea mare interes din partea presei moscovite.

Cheia interviului este afir­ma­ția președintelui Băsescu că nu a fost „niciodată un ad­versar al Federației Ruse“. Mai adaugă d-l Băsescu că și-ar dori să găsească do­me­nii în care cele două țări ar pu­tea colabora.

Pe scurt, d-l Băsescu afirmă că România își urmărește obiec­tivele sale de securitate națională când se aliază cu SUA, că participarea la scutul an­tirachetă nu este îndreptată împotriva Rusiei, pe care Bucureștiul nu o percepe ca „un risc de securitate națională pentru România“, că reacordarea cetățeniei române celor din Re­publica Moldova și Ucraina nu ascunde in­ten­ții expansioniste, că administrația de la Bu­cu­rești dorește integrarea Republicii Moldova în UE, și nu forțarea unificării cu aceasta și că, în ciuda absenței unor contacte la nivel înalt, investițiilor rusești în România le merge foar­te bine.

Adevărul este că relația bila­te­rală nu este atât de proastă pe cât se crede. Nu doar în le­gătură cu Kosovo, pozițiile Ro­mâniei și Rusiei sunt „si­mi­lare“, cum spune d-l Bă­ses­cu, ci și în alte dosare de po­litică internațională. Faptul că partea rusă a redus con­tac­tele politice importante, după februarie 2009, la o întâlnire între Baconschi și Lavrov (septembrie 2011, New York) nu înseamnă că la niveluri mai mici ele nu au loc. Consultările viceminiștrilor de Externe, vizita la București a emisarului rus pentru Transnistria, reluarea după o în­tre­rupere de mulți ani a reuniunilor Comisiei Mix­te economice interguvernamentale, în octom­brie 2011, semnarea Parteneriatului pentru modernizare, un doc