Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul sucevenilor care nu au acte de identitate a crescut la peste 13.500

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 21 august 2012 ·

Peste 13.500 de suceveni au actele de identitate expirate, a anunţat în cursul zilei de ieri prefectul judeţului, Florin Sinescu. El a precizat că iniţial primarii au raportat un număr de 1.743 de persoane care au actele de identitate expirate. Cu toate acestea, după primirea raportărilor de la Biroului Judeţean pentru Evidenţa Persoanelor, numărul oficial al sucevenilor care au acte de identitate care au expirat este de 13.592.

Prefectul a amintit că în data de 7 august 2012, Guvernul României a aprobat Memorandumul privind măsurile necesare actualizării Listelor electorale permanente la data de 29 iulie 2012 şi transmiterea către Curtea Constituţională a numărului persoanelor înscrise în acestea, pentru a se putea stabili dacă Referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui României este valabil în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Florin Sinescu a arătat că pentru aceasta a solicitat primăriilor ca, în colaborare cu serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor, Serviciul comunitar pentru eliberarea paşapoartelor simple a judeţului Suceava şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, să efectueze verificări cu privire la corectitudinea întocmirii Listelor electorale permanente, în vederea identificării cazurilor de neoperare a înregistrărilor potrivit modificărilor obligatorii impuse de aplicarea prevederilor legii pentru mai multe categorii de persoane.

Aproape 3.700 de suceveni nu au fost scoşi de pe listele electorale permanente

Florin Sinescu a arătat că în urma centralizării datelor primite de la primării au fost identificate 3.667 de persoane pentru care nu au fost operate modificări în listele electorale permenente, din care 352 persoane decedate, 41 persoane care şi-au pierdut dreptul de vot, 23 persoane care au obţinut statutul de cetăţean rom

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii: „TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală / Sporul pentru condiţii vătămătoare la personalul TESA va scădea”

Gandul acum o ora
„Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului”, a declarat duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-o intervenție la Digi24. „Putem să împărţim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe reţet

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 27 minute
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

STUDIU: Pandemia de Covid-19 a avut un impact mai mare asupra sănătăţii femeilor decât a bărbaţilor

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pandemia de Covid-19 a avut un impact mai puternic asupra sănătăţii femeilor decât asupra bărbaţilor, a constatat un studiu realizat de Universitatea din Aberdeen (Scoţia, Marea Britanie), transmite

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 5 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 5 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 3 ore
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 5 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Un polițist aflat în timpul liber a prins un tânăr dat în urmărire naţională, care era cercetat în zece dosare penale

Adevarul acum 36 minute
Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care era dat în urmărire națională, fiind cunoscut de polițiștii din Dâmbovița din cauza numeroaselor dosare penale deschise pe numele său, a fost prins de un polițist aflat în timpul liber.

Un nou mandat de arestare cerut pentru fostul președinte din Coreea de Sud. Lista acuzațiilor se lungește

HotNews acum o ora
Un consiliu special însărcinat să ancheteze asupra legii marţiale impuse pentru scurt timp în decembrie în Coreea de Sud a cerut din nou duminică un nou mandat de arestare împotriva fostului preşedinte Yoon Suk Yeol, informează AFP şi Reuters, citat

Vremea

București
acum

35°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°