Prea mulţi fericiţi-trişti în zilele noastre! Iarăşi paradoxul îşi face de cap. De aceea, propun înfiinţarea unei instituţii a promisiunii care să capete certitudine. Titlul generic: "O să fie bine!" Iată de ce: Am văzut, în drumurile mele prin ţară, câţiva români al căror chip cânta în lumina zilei; păreau puternici, echilibraţi, curajoşi, de neînfrânt. Pe feţele lor scria, de la stânga la dreapta, cu litere de-o şchioapă: "trăiesc bine - aşa cum vreau şi aşa cum simt". De-a dreptul şocant! Asemenea oameni ai vrea să vezi la tot pasul. Energia lor, ce pare fără sfârşit, este molipsitoare; anulează orice urmă de tristeţe, lăsându-ţi impresia că trebuie să te alături clipelor de sărbătoare - nevăzute - la care ia parte întreaga lor fiinţă. Credeţi că erau simpli cetăţeni fără griji sau nişte indivizi inconştienţi? E dificil să-ţi dai seama ce izvoare secrete are sufletul omenesc; e imposibil să afli de unde vine valul de fericire care, unora dintre semeni, le tapetează toate cărările cu flori de măr. Efuziunea lor este pur şi simplu top secret. La un moment dat, îţi trece prin gând că or fi câştigat la loto. Păi de unde ar putea veni potopul de lumină din ochii lor, tocmai în ceaţa păguboasă a vremurilor noastre? Că doar n-or fi toţi îndrăgostiţi! Exclus! Dar dacă or avea vreun ranch care le aduce venituri inimaginabile? Sau vreo vilă pe malul lacului Como, un castel pe Loara sau o mătuşă moştenitoare a averilor unui sultan? Exclus, pentru a doua oară! Oamenii aceştia ar fi mereu plictisiţi şi cu "gărgăuni de măreţie", după o sintagmă populară. În cele din urmă, am aflat misterul. Românii fericiţi pe care i-am întâlnit eu îşi investiseră bruma câştigului de o viaţă în fiii lor. Îi văzuseră împliniţi prin porţia de izbândă a învăţăturii, recâştigându-şi, ca părinţi, prin dispensă, dreptul la fericire. Cu toate că de ei uitaseră de mult...

Am mai văzut, în dru