În ultimii ani, administraţia publică a început să fie din ce în ce mai desconsiderată şi asociată cu birocraţia excesivă, cu lipsa soluţiilor, cu blocaje interminabile, cu funcţionari care pierd vremea, cu un sistem bolnav şi inutil. Însă, administraţia reprezintă ordinea impusă societăţii pentru a face posibil ca lucrurile să funcţioneze normal. Să faci administraţie în România este într-adevăr o provocare. Un sistem viciat de interesele politice, care, timp de 8 ani, nu au iertat nimic în goana lor spre avuţie şi putere, are nevoie de profesionişti pentru a-l readuce la funcţionarea în parametri normali. Nu este uşor să lupţi contra vântului, nu este simplu să schimbi moduri şi metode de lucru, care au ca obiectiv doar să treacă programul de lucru prin tertipuri din ce în ce mai inventive, nu e deloc uşor să înlături caracatiţa care, încă mai stăpâneşte o mare parte din sistemul administrativ românesc.

Pot fi considerat un naiv, însă eu ştiu că schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Din experienţa mea, de 11 ani în administraţia publică, am constatat că nu există rea voinţă, ci doar dezorganizare, lipsă de motivaţie şi lipsa unei legi unice a salarizării. Există diferenţe salariale mult prea între unele instituţii ale statului, diferenţe salariale care ajung să demotiveze funcţionarii şi să dea naştere la conflicte de muncă sau la lipsă de responsabilitate. O lege unică a salarizării poate fi un factor determinant în îndeplinirea atribuţiilor, dar mai ales în motivarea funcţionarilor. În administraţie lucrează oameni care înţeleg că au un rol de îndeplinit, doar că au nevoie de cineva care să îi facă să conştientizeze acest lucru. Pe lângă legiferarea corectă a salarizării, rezultatele eficiente ale muncii mai sunt date şi de natura managementului. Un angajat nu trebuie să fie înrobit, nu este subordonat, este un colaborator, cu care, împreună, ne putem î