La 31 iulie 2012, soldul datoriei de stat a Republicii Moldova a ajuns la 20,23 miliarde de lei, în creştere cu circa un miliard de lei, arată un raport al Ministerului Finanţelor.
Documentul atestă o creştere a datoriei de stat externe cu 900 de milioane de lei, care a ajuns la 14,28 miliarde de lei. Din raport rezultă că saltul datoriei externe este rezultatul deprecierii leului faţă de dolar. Astfel, calculată în moneda americană, datoria externă de stat s-a redus de la începutul anului cu 3,6 milioane de dolari, până la 1.138,9 milioane de dolari.
ŞASE MILIARDE DE LEI, ÎMPRUMUTURI INTERNE
Conform datelor oficiale, peste 50% din obligaţiile externe sunt în dolari, circa 40% sunt în euro, iar restul în yeni japonezi, lire sterline etc.
În acelaşi timp, datoria de stat internă a crescut cu 100 de milioane de lei, apropiindu-se de şase miliarde de lei.
Pentru achitarea datoriei de stat externe au fost utilizate 399 de milioane de lei, dintre care 87,2 milioane de lei pentru deservirea acesteia. Totodată, pentru serviciul datoriei de stat interne, au fost utilizate 325,9 milioane de lei.
Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md