Preşedintele Curţii Constituţionale a României (CCR), Augustin Zegrean, a declarat astăzi că doar viitorul va decide cât de afectată a fost imaginea CCR de scandalul validării referendumului, dar şi de cearta dintre cei doi judecători Aspazia Cojocaru şi Predescu.
"După ce vom citi în plen decizia Curţii atunci veţi vedea şi cine a votat şi cum a votat, până atunci nu putem face publice aceste informaţii", a declarat Zegrean, astăzi.
Preşedintele CCR susţine că totul a fost legal. "Nu îmi reproşez nimic, îmi ajunge cât îmi reproşează alţii. Am tot respectul pentru pentru cei care au votat la referendum şi pentru voinţa lor, dar 46 nu este 50. nu o spun eu ci o spune BEC", a conchis judecătorul CCR.
F. A. Preşedintele Curţii Constituţionale a României (CCR), Augustin Zegrean, a declarat astăzi că doar viitorul va decide cât de afectată a fost imaginea CCR de scandalul validării referendumului, dar şi de cearta dintre cei doi judecători Aspazia Cojocaru şi Predescu.

F. A.