Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi Coca-Cola se plânge de criza politică din România

Publicat in Curierul, miercuri 22 august 2012 ·

Compania pune scăderea vânzărilor locale pe seama turbulenţelor economice şi politice

Vânzările locale ale producătorului de băuturi răcoritoare, Coca-Cola Hellenic, au scăzut în volum, în primul semestru al acestui an, cu 5 procente, faţă de rezultatul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Principalele motive invocate de reprezentanţii europeni ai gigantului american sunt criza economică şi criza politică din România, care contribuie şi la declinul vânzărilor Coca-Cola Hellenic, cel mai mare îmbuteliator Coca-Cola din Europa.

"Volumele din România au scăzut cu un procentaj mic, de o cifră (sub 5% - n.r.) în ambele perioade analizate (primul semestru, trimestrul al doilea). Cuplate cu incertitudinile politice recente, condiţiile economice rămân dificile", se spune în comunicat, care prezintă rezultatele grupului elen pentru prima jumătate a anului, citat de Mediafax.

Vânzările sub brandul Coca-Cola au crescut uşor, în special în cazul Coca-Cola Zero, care a avansat cu 36%, precizează compania elenă referitor la România. Ponderea vânzărilor de produse consumate la o singură servire a crescut însă semnificativ, se arată în comunicat. Compania notează că şi-a majorat cota de piaţă în România în trimestrul al doilea pe segmentul băuturilor acidulate atât ca volum, cât şi ca valoare a vânzărilor.

Şi la nivel de grup, vânzările îmbuteliatorului au scăzut

La nivel internaţional, Coca-Cola Hellenic a vândut în prima jumătate a anului peste un miliard de navete de băuturi răcoritoare şi ape minerale, în scădere cu 2% faţă de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut.

Veniturile grupului elen au urcat cu 1%, la 3,4 miliarde euro, în timp ce cheltuielile operaţionale au avansat cu 5%, la 2,19 miliarde euro, potrivit comunicatului. Profitul net al companiei a scăzut cu 25%, de la 146 milioane euro la 109

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum o ora
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 4 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 3 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

Kelemen Hunor: Am impresia că această guvernare este compromisă în totalitate / Cei din PNL au şubrezit foarte tare autoritatea premierului / Această situaţie este absolut hilară / Este absolut înacceptabil

News.ro acum 2 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciază că situaţia din interiorul coaliţiei, generată de stabilirea datei alegerilor, este ”absolut hilară” şi nu ar fi trebuit să se ajungă aici. Kelemen Hunor afirmă că, în martie, coaliţia a anunţat un calenda

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 5 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 8 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

UPDATE - REPER: Curtea de Apel Bucureşti obligă BEC să dispună renumărarea buletinelor de vot din mai multe secţii de votare pentru alegerile europarlamentare / BEC va ataca decizia

News.ro acum 3 ore
Deputaţii Oana Cambera şi Andrei Lupu au câştigat în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, în numele Partidului REPER anularea mai multor decizii ale Biroului Electoral Central şi renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare, în mai mult

Kremlinul spune că Putin nu şi-a pus alarma la ceas ca să urmărească dezbaterea Biden-Trump

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Vladimir Putin nu s-a trezit în toiul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială americană dintre Joe Biden şi Donald Trump, iar Rusia nu va comenta politica internă a SUA, a declarat vineri Kremlinul, în condiţiile în care Putin a

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum 3 ore
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

23°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

20°/32°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/35°
mar.

17°/25°