Eroina de la Jiu, Jeanne d’Arc a României, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu a căzut, răpusă de două gloanţe în piept, pe 22 august 1917, în bătălia de la Varniţa şi Muncelu. Este prima femeie-ofiţer din armata română care şi-a sacrificat viaţa pe câmpul de luptă. Avea 23 de ani şi se numea, după registrul satului în care s-a născut, la 17 ianuarie 1894, Vădeni (azi cartier al oraşului Târgu Jiu): Cătălina Toderoiu.

Încă din primele momente ale intrării României în război a plecat din satul său, împreună cu fratele ei, Nicolae, pentru a se pune "la dispoziţia ţării". A ţării care avea nevoie de sufletul ei şi de capacitatea ei de a se implica. A fost, pentru început, infirmieră la Spitalul din Târgu Jiu – care deservea armata română ­ făcând parte din ceea ce se numea "cohorta de cercetaşi «Domnul Tudor»", compusă exclusiv din voluntari. La 15 august 1916, ziua în care România a intrat în război, cercetaşii fuseseră asimilaţi ca serviciu auxiliar al armatei. Câteva săptămâni mai târziu, la auzul morţii fratelui său, Nicolae, în timpul unui asalt, Cătălina cere să se înroleze ca soldat, în locul lui. I s-a refuzat de mai multe ori cererea până când, înduplecaţi de stăruinţele, curajul şi devotamentul ei, comandanţii superiori cedează şi o trimit pe front, să lupte cu arma în mână. Este prima femeie care a luptat nemijlocit, ca militar înrolat, în linia întâi. Prima din armata română.

Asemuim adeseori efortul şi patriotismul ei cu cel al înaintaşei sale, franţuzoaica Jeanne d’Arc. Ca şi Jeanne, Cătălina – Ecaterina, cum i s-a spus mai târziu, căci numele de botez era prea "fragil" şi avea nevoie să fie botezată cu numele unei martire – a căzut şi ea prizonieră la duşman. După ce a parcurs alături de camarazii ei traseul frontului, de la Târgu Jiu la Dăneşti, Brătuia, Floreşti, Răşina, Peşteana şi Tunşi, ea este prinsă de nemţi şi dusă în lagăr