Două treimi dintre francezi consideră că romii sunt "un grup aparte", potrivit unui sondaj desfăşurat în acest an de Comisia naţională consultativă pentru drepturile omului, relatează Liberation într-un articol în care încearcă să demonteze principalele prejudecăţi despre această comunitate.
Presa franceză relatează pe larg despre şedinţa de Guvern de miercuri după-amiază, care va aborda problema romilor şi în care va fi evocată în special ridicarea măsurilor care limitează accesul acestora pe piaţa muncii.
În acest context, cotidianul Liberation încearcă să demonteze, într-un articol publicat în ediţia electronică, principalele prejudecăţi despre romi.
Clişeul numărul unu: sunt nomazi prin natura lor
"Nu există romi sau ţigani nomazi", susţine antropologul Martin Olivera, membru al Observatorului european Urba-rom. "Există o minoritate de grupuri care au o tradiţie de mobilitate sezonieră, pe distanţe mici şi întotdeauna în funcţie de un punct de ancorare, legat de munca lor: feronerie, muzică ... Dar imensa majoritate este sedentară", explică el.
Clişeul numărul doi: ei invadează Europa
Acest clişeu rezistă cu greu în faţa cifrelor, care arată că în Europa sunt între 10 şi 12 milioane de romi, dintre care şase milioane în cadrul UE. Mulţi dintre ei sunt români (între 500.000 şi 2,5 milioane) şi bulgari (aproximativ 700.000).
În Franţa, numărul romilor "imigranţi" ar fi de 15.000, dintre care jumătate copii, potrivit mai multor estimări. Această cifră este stabilă de mai mulţi ani, în pofida politicilor de expulzare. Altfel spus, sunt aceleaşi grupuri care vin şi pleacă prin sistemul de ajutor acordat la repatriere, nu un "rezervor inepuizabil", aşa cum susţine Frontul Naţional.
Clişeul numărul trei: ei se adună în tabere
Acesta este rezultatul sărăciei în care se află. "Mulţi romi trăiesc mai mult decât no