In vederea incheierii unui contract, partile trec aproape invariabil prin etapa negocierilor. Partea care ia initiativa poate purta negocierile cu una sau mai multe parti deodata, dupa cum se poate razgandi si renunta la incheierea contractului. Sunt multe situatii, mai ales atunci cand negocierile au ajuns intr-o faza avansata, ca o parte sa se considere afectata de neincheierea contractului si sa doreasca compensatii sau chiar obligarea celeilalte parti la incheierea contractului.

Noul Cod Civil ("NCC") a introdus reguli de conduita a partilor in cadrul negocierilor precontractuale, grupate in jurul a doua mari principii: libertatea contractuala si buna-credinta. O astfel de reglementare cu privire la etapa negocierilor nu se regasea in Codul Civil din 1864, fiind inspirata din Principiile UNIDROIT(1) , Principiile Dreptului European al Contractelor(2) si Proiectul unui Cadru Comun de Referinta pentru Dreptul european privat(3). Este de mentionat insa ca aceste propuneri au ramas la stadiul de proiect, la nivel european singura optiune considerata viabila in urma acestor studii fiind elaborarea unui Regulament privind o legislatie europeana comuna in materie de vanzare(4).

Art. 1183 din NCC statueaza principiul libertatii contractuale: partile au libertatea initierii, desfasurarii si ruperii negocierilor si nu pot fi tinute raspunzatoare pentru esecul acestora. Astfel, o parte poate initia negocieri cu privire la incheierea unui contract chiar daca exista o nesiguranta cu privire la incheierea sa. La fel, negocierile pot fi rupte de catre una dintre parti fara ca aceasta sa fie obligata sa isi justifice actiunea.

Libertatea contractuala este circumscrisa insa exigentelor bunei-credinte. O parte nu se poate sprijini pe dreptul sau de a purta sau de a rupe negocierile atunci cand actiunile sale nu se incadreaza in rigorile bunei-cr