Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La începutul anului şcolar vor lipsi manualele pentru disciplinele tehnologice

Publicat in Adevarul, miercuri 22 august 2012 ·

57.000 de preşcolari şi elevi vâlceni învaţă în unităţi şcolare autorizate, aproape 2.800 învaţă în uniţăţi şcolare neautorizate, iar alţi 3.660 în unităţi aflate în curs de autorizare. Igienizarea pentru începerea anului şcolar s-a făcut în limita unor fonduri reduse.

Începerea noului an şcolar presupune multă agitaţie şi la Inspectoratul Şcoar Judeţean Vâlcea. Acum, când vacanţa de vară este pe trecute, inspectorii şcolari au tras linie şi au făcut o evaluare a stadiului pregătirilor pentru începerea anului şcolar 2012-2013. În noul an şcolar numărul de preşcolari şi elevi a ajuns la 63.259, reprezentând doar 93 % faţă de anul şcolar anterior, motiv pentru care din cele 138 de clase de a IX-a, propuse, s-au realizat doar 131. Unitățile de învățământ care nu și-au realizat planul de școlarizare au fost cele de la Grupurile Şcolare. „General Magheru", „Ferdinand I", „Henri Coandă", „Economic, Administrativ și de Servicii Călimănești. Numărul de clase aprobate la nivelul județului și nerealizate de școli au fost redistribuite astfel: Liceului Teoretic Grădiștea, Liceului Teoretic Lădești, G. S. „Petrache Poenaru" Bălcești, Grupului Școlar „I. C. Brătianu" Drăgășani.

10 % dintre preşcolari şi elevi învaţă în unităţi neautorizate sau în curs de autorizare

În perioada 8-14 august, ISJ Vâlcea a desfăşurat un control tematic în toate unităţile de învăţământ din judeţ. Iată concluziile la care s-a ajuns, concluzii care au fost prezentate într-o informare transmisă de către inspectorat către Prefectura Vâlcea în Şedinţa Colegiului Prefectural. În judeţul Vâlcea există 476 de unităţi şcolare autorizate, care deservesc un număr de peste 57 de mii de preșcolari și elevi, reprezentând aproximativ 90% din total, 67 sunt în curs de autorizare în care învață aproximativ 4,4% din numărul total de elevi și 77 unități de învățământ nu sunt autorizate, în aceste unităț

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Ministrul Mediului afirmă că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 decembrie / Componentele tehnice nu se modifică, doar valoarea voucherului pentru maşinile electrice

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, duminică seară, că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 decembrie, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media -

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°