Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi ce întârzieri au trenurile din cauza caniculei

Publicat in Ziua Veche, miercuri 22 august 2012 ·

Circulaţia pe calea ferată se desfăşoară cu restricţii de viteză în 22 – 23 august, din cauza temperaturilor ridicate care se vor înregistra în aer şi la nivelul solului, conform avertizării de Cod Galben de caniculă, informează CFR SA.

Trenurile urmează să înregistreze întârzieri la destinaţie cuprinse între 20 şi 60 de minute/tren, în funcţie de distanţa parcursă. În perioada de caniculă, temperaturile la nivelul şinei sunt cuprinse între 45 – 55 grade C, iar măsura de reducere a vitezelor de circulaţie, în anumite intervale de timp în care temperaturile depăşesc limitele normale este o măsura obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar şi, de asemenea, este aplicată de toate administraţiile de cale ferată.

Avertizarea cod galben de canicula este valabila pentru Bucureşti şi judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o atenţionare Cod Galben de caniculă şi disconfort termic valabilă începând de marţi, în 22 de judeţe, inclusiv în municipiul Bucureşti. Potrivit meteorologilor, în zilele de miercuri şi joi vremea va fi caniculară în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi sud-vestul Transilvaniei, unde se vor înregistra valori termice, în general, între 37 şi 39 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală /ITU/ va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic. De asemenea, în centrul ţării şi în jumătatea sudică a Moldovei, pe arii restrânse, vor fi temperaturi de 35-36 de grade Celsius şi se va atinge pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.

Circulaţia pe calea ferată se desfăşoară cu restricţii de viteză în 22 – 23 august, din cauza temperaturilor ridicate care se vor înregistra în aer şi la niv

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump şi Putin au vorbit la telefon despre conflictul dintre Israel şi Iran

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele american Donald Trump şi liderul rus Vladimir Putin au vorbit la telefon despre conflictul dintre Israel şi Iran. Discuţia a avut loc sâmbătă. Donald Trump şi Vladimir Putin au discutat despre conflictul dintre Iran şi Israel în timpul

Ministrul Mediului: Unda de poluare de la Praid va ajunge la Nădlac. Am notificat deja partea ungară, pentru că impactul de mediu va depăşi graniţa românească

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă despre situaţia de la Salina Praid că unda de poluare a ajuns deja la Blaj, urmează Alba Iulia, iar mâine va ajunge la Nădlac, la ieşirea din ţară a Mureşulu

Zeci de mii de americani se alătură manifestaţiilor de protest înaintea paradei militare a lui Trump

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Zeci de mii de americani au ieşit sâmbătă în stradă în oraşe mari, de la New York la Atlanta şi Los Angeles, la mitinguri împotriva abordării „autoritariste” pe care o are preşedintele Donald Trump,

Traian Băsescu, operat de urgență pe cord, la Paris!

Ziua Constanta acum 6 ore
România TV a aflat că Traian Băsescu tocmai a fost operat de urgență pe cord, într-un spital din Paris, informațiile preliminare arătând că fostul șef de stat avea probleme cu stenturile montate la inimă. În continuare, Traian Băsescu se află în spi

Ministrul Economiei: Lucrările de la Praid trebuie să fie gata până la 1 IULIE, fără scuze, fără întârzieri

Gandul acum o ora
„Lucrările de la Praid trebuie să fie gata până la 1 iulie, fără scuze, fără întârzieri”, a declarat, sâmbătă, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, într-o nouă postare pe Facebook. Ministrul Economiei a

Gabriela Ruse s-a calificat în finala turneului de la 's-Hertogenbosch

Adevarul acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat în finala turneului WTA 250 pe iarbă de la 's-Hertogenbosch (Olanda).

AUR cere sesizarea CCR, acuzându-l pe preşedintele Nicuşor Dan că blochează formarea unui nou GUVERN

Gandul acum o ora
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunță că a transmis preşedintelui Camerei Deputaţilor o solicitare oficială de sesizare a Curţii Constituţionale a României, în vederea constatării existenţei unui conflict juridic de natură constituţională înt

VIDEO Restaurant indian din Constanţa, închis temporar de OPC: Colac de toaletă depozitat pe cuptorul cu pizza, spaţii frigorifice murdare, fire electrice care atârnau neprotejate pe pereţi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) au închis temporar un restaurant indian din Constanţa, după ce au găsit mai multe nereguli, printre care un colac de toal

AUR vrea sesizarea CCR ca urmare a întârzierii desemnării unui candidat pentru funcţia de premier

Adevarul acum 52 minute
AUR a cerut președintelui Camerei Deputaților să sesizeze Curtea Constituțională, acuzând întârzierea nejustificată a desemnării unui premier și generând un blocaj instituțional care afectează funcționarea statului și încălca echilibrul constituțion

Nicușor Dan, mesaj către Donald Trump la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice România-SUA

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, cu ocazia împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice cu Statele Unite ale Americii, că România este pregătită să lucreze împreună cu președintele Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al pa

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

17°/28°
mar.

19°/30°
Iasi
acum

17°
sâm.

14°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/25°
Constanta
acum

17°
sâm.

14°/24°
dum.

15°/23°
lun.

18°/25°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/24°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/27°
lun.

13°/30°
mar.

15°/23°