Interesul României este să se diminueze discrepanțele dintre Nordul și Sudul european, întrucât facem parte din Sud. Paradoxul, sau mai curând nefericirea majoră în actuala situație de criză, este faptul că statele membre care ar avea cele mai multe motive să lupte pentru o Uniune Europeană mai coerentă, mai unificată, astfel încât disparitățile dintre Nord și Sud să fie diminuate, sunt cel mai puțin influente în această perioadă. Sunt cele care au avut/au nevoie de bailout.

Articol din ediția nr. 29 a FP România (iulie/august 2012), din 20 iulie la toate standurile de presă.

Ideea de Europă cu două viteze a fost readusă recent în discursul public european de Angela Merkel. Termenul de „Europă cu mai multe viteze” este mai vechi, dar a fost reluat în ultimii ani, odată cu actuala criză economico-financiară. Revigorarea acestei idei în împrejurările actuale este cu atât mai importantă cu cât cronometrul găsirii unei soluţii viabile şi sustenabile pentru criză indică apropierea de limită.

Dacă ne uităm atent la modul de funcţionare al Uniunii, constatăm că există o calibrare diferită pe multiple dimensiuni a coordonării/conlucrării statelor membre. Atât timp cât nu avem de-a face cu pilierul comunitar (pricipalmente, comerţ, agricultură, transporturi), UE funcţionează într-o serie de domenii prin opt-out-uri, prin cooperări întărite (enhanced cooperation) cu participare opțională, prin amânări programate de aderare la o iniţiativă/politică comună etc. Dar ceea ce distinge această nouă provocare, a crizei zonei euro, este faptul că vizează nucleul integrării europene – fiscalitate comună, controlul bugetelor, uniunea politică – care presupun cedarea de suveranitate din partea statelor membre. Uniunea monetară a fost numită „the mother of spillovers” – domeniul care ar putea să atragă după sine o mutație a integrării dinspre economic spre polit