Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul a aprobat la Oltchim un buget fără pierderi şi datorii

Publicat in Bursa, joi 23 august 2012 ·

Bugetul de Venituri şi Cheltuieli (BVC) al Oltchim pentru acest an a fost aprobat de Guvern cu nişte indicatori financiari uluitor de optimişti, dacă nu chiar suprarealişti având în vedere situaţia financiară actuală a combinatului vâlcean.

Potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial, BVC-ul Oltchim prevede un profit zero şi datorii zero la finele anului, cu toate că pierderile combinatului s-au adâncit de la o lună la alta şi cu toate că societatea cumulează, la această dată, datorii totale de circa 600 milioane de euro.

Şeful Oficiului Participaţiilor Statului (OPSPI) din Ministerul Economiei, Remus Vulpescu, şi Constantin Roibu, directorul general al Oltchim nu au putut fi contactaţi până la închiderea ediţiei pentru a comenta situaţia.

În schimb, surse din combinat afirmă că există mai multe explicaţii pentru acest BVC al Oltchim: "Guvernul a luat o hotărâre ştiind situaţia prin care trece Oltchim. Numai că, având în vedere angajamentele luate în faţa FMI, probabil au cosmetizat situaţia. Au fost luate în calcul şi conversia creanţei AVAS precum şi privatizarea care trebuie făcută obligatoriu în septembrie".

O altă variantă care ar explica BVC-ul- Oltchim ar fi, potrivit surselor noastre, şi luarea în calcul a convertirii în acţiuni nu numai a creanţei AVAS, ci şi a tuturor datoriilor de 600 milioane de euro sau cel puţin a unei părţi din aceste datorii: "Conducerea Oltchim a solicitat la Minis-terul Economiei conversia în acţiuni a datoriei combinatului către furnizori. O decizie va fi luată în AGA din septembrie".

Wojciech Zaremba, reprezentantul pentru România al PCC SE, a declarat, recent, pentru ziarul BURSA: "Conversia creanţei AVAS ar fi fost utilă, dacă ar fi cuprins toate datoriile combinatului. La operaţiunea propusă de statul român, în actualele condiţii, PCC nu va participa la majorare. De ce să punem banii în nimic?

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 22 minute
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 25 minute
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 54 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 54 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Vremea

București
acum

25°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°