Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, întrebat de prezenţa Monei Pivniceru în maşina familiei Năstase: E o prostie ce întrebaţi!

Publicat in Romania Libera, miercuri 22 august 2012 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, întrebat ce părere are despre faptul că Mona Pivniceru a fost fotografiată urcându-se în maşina fiului lui Adrian Năstase, că întrebarea este "o prostie", iar judecătorii ar trebui să nu mai fie fotografiaţi, ci lăsaţi să îşi facă datoria publică, informează Mediafax.

"Cred că e o prostie ceea ce mă întrebaţi, sincer! Toţi suntem fotografiaţi, cei care suntem persoane publice, şi eu sunt fotografiat cu dumneavoastră şi nu cred că e ceva rău în asta", i-a răspuns Victor Ponta unei întrebări puse de un jurnalist, la intrarea ăn sediul Consiliului Superior al Magistraturi.

Premierul a mai spus că Mona Pivniceru nu ştia în ce maşină se urcă, precizând că magistraţii ar trebui să fie lăsaţi să îşi îndeplinească datoriile legale.

"Doamna Pivniceru nu cunoştea a cui e maşina. Să condamni pe cineva pentru ceea ce nu ştie e un lucru care se întâmplă, sper, doar în dictaturi, nu în democraţie. În al doilea rând, nu prea mă uit la tot felul de fotografii, sunt tot felul de fotografii cu judecători, cu membri ai CSM. Să-i lăsăm în pace pe judecători, să nu-i mai fotografiem atâta, să-i lăsăm să-şi facă datoria şi, în acelaşi timp, şi ei să înţeleagă că au o datorie faţă de lege şi faţă de cetăţenii acestei ţări", a mai declarat Victor Ponta.

Victor Ponta a venit la Consiliul Superior al Magistraturii pentru a participa în calitate de ministru interimar al Justiţiei, la şedinţa Plenului CSM, unde va fi luată în discuţie demisia Monei Pivniceru.

Premierul a declarat că îşi doreşte ca miercuri să fie numit un ministru al Justiţiei şi că a venit să îi roage pe membrii CSM să ia act de demisia Monei Pivniceru, pentru ca aceasta să poată fi numită la conducerea MJ.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că preşedintele interimar, Crin Antonescu, are dreptul constituţional de a o numi, miercuri,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 53 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 37 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

George Simion își depune astăzi candidatura la alegerile prezidențiale. „Depășim 600.000 de semnături”

HotNews acum 19 minute
Liderul AUR George Simion își depune astăzi dosarul pentru înscrierea la alegerile prezidențiale din luna mai. El va susține un discurs și o conferință de presă după depunerea candidaturii, dar nu la sediul BEC, a anunțat vineri dimineață partidul.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 32 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 53 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

INS: Câştigul salarial mediu net în ianuarie 2025 a scăzut cu 5,6%, la 5.328 lei, faţă de luna decembrie 2024

News.ro acum 39 minute
Câştigul salarial mediu net a fost 5.328 lei, în ianuarie 2025, în scădere cu 317 lei (-5,6%) faţă de luna decembrie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În luna ianuarie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°