23 de oferte au fost depuse, luni, pentru două tronsoane de autostradă scoase la licitaţie de Compania de Drumuri. Astăzi, CNADNR urmează să deschidă ofertele pentru încă trei tronsoane de autostradă de pe coridorul IV paneuropean, ale căror valoare este estimată la peste 3 miliarde de lei.
Capital.ro informa ieri că pentru cei 8,7 km de autostradă, o porţiune din tronsonul Gilău-Nădăşelu, au fost depuse 13 oferte, iar pentru tronsonul 2 din Timişoara –Lugoj, cu o lungime de 25,62 km, s-au arătat interesate şi au depus documentaţia 10 asocieri şi firme, conform datelor comunicate de directorul Companiei de Drumuri, Mircea Pop.
Astăzi, reprezentanţii Companie Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) deschid ofertele pentru tronsoanele 2, 3 şi 4 din autostrada Lugoj-Deva. Cele trei tronsoane au o lungime totală de aproape 72 de kilometri, valoarea estimată a contractelor fiind de 3,13 miliarde de euro.
Pentru loturile 2 şi 3, deschiderea ofertelor este prevăzută astăzi, începând cu ora 14:00, iar la lotul 4, deschiderea ofertelor a avut loc la ora 10:00.
CNADNR a anunţat abia în această dimineaţă firmele care au depus oferte pentru tronsonul 2 din Timişoara-Lugoj şi pentru cei 8,7 km din Autostrada Transilvania. Lista cu ofertele depuse poate fi găsită aici.
Marea surpriză constă în faptul că unul dintre regii asfaltului nu a participat la nicio licitaţie. Este vorba de Nelu Iordac he, proprietarul firmei de construcţii Romstrade şi al operatorului aerian low-cost Blue Air. Până la difuzarea acestei ştiri omul de afaceri nu a putut fi contactat. Una din variantele pentru care Romstrade nu a participat la cele două licitaţii o reprezintă faptul că la data de 30 iunie 2012, Romstrade apare pe lista firmelor cu obligaţii restante către bugetul de stat, conform datelor afişate de