Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Egiptul a cerut FMI un împrumut de 4,8 miliarde de dolari

Publicat in Romania Libera, miercuri 22 august 2012 ·

Egiptul, confruntat cu o gravă criză economică, a cerut miercuri FMI un împrumut de 4,8 miliarde de dolari, mai mare decât suma de 3,2 miliarde de dolari prevăzută iniţial, relatează AFP, conform Mediafax.

Împrumutul a fost discutat în timpul unei vizite la Cairo a directorului general al FMI, Christine Lagarde, în timpul căreia s-a întâlnit cu preşedintele Mohamed Morsi şi premierul Hicham Qandil.

"Termenii iniţiali se refereau la 3,2 miliarde de dolari, dar am vorbit despre majorarea la 4,8 miliarde de dolari, poate mai mult", a declarat Qandil într-o conferinţă de presă comună cu Lagarde.

Qandil vrea ca acordul să fie semnat înainte de sfârşitul acestui an, cu o dobândă de 1,1%, un termen de rambursare de cinci ani şi o perioadă de graţie de 39 de luni.

De asemenea, Qandil speră că această susţinere financiară va antrena atragerea de fonduri de la alte instituţii financiare internaţionale.

Lagarde a afirmat la rândul ei că a fost foarte impresionată de strategia şi ambiţiile expuse de oficialii egipteni, dar a fost prudentă în privinţa modalităţilor şi amploarea susţinerii din partea FMI.

Ea a arătat că nu s-au discutat încă detaliile ajutorului şi programului de măsuri pe care guvernul de la Cairo va trebui să le aplice.

Egiptul se confruntă cu o agravare a situaţiei sale economice, după îndepărtarea de la putere a preşedintelui Hosni Moubarak, în februarie 2011.

Turismul, sector esenţial al economiei, şi-a revenit într-o anumită măsură după prăbuşirea de anul trecut, dar fără să revină la nivelul anterior.

Rezervele băncii centrale au scăzut cu 36 miliarde de dolari de la începutul lui 2011, la circa 14,4 miliarde de dolari, provocând temeri legate de capacitatea ţării de a-şi onora obligaţiile financiare şi a continua importurile unor produse de primă necesitate, precum grâul.

Egiptul, confruntat cu o gravă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 39 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 19 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 23 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 57 minute
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 39 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum o ora
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°