Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci noi companii tranzacţionate la ATS

Publicat in Bursa, joi 23 august 2012 ·

Acţiunile a încă cinci emitenţi, respectiv "Siemens AG" (simbol SIE), "Allianz SE" (simbol ALV), "Deutsche Bank AG" (simbol DBK), "Bayerische Motoren Werke AG" (simbol BMW) şi "OMV AG" (simbol OMV), vor putea fi tranzacţionate, începând de astăzi, în cadrul Sistemului Alternativ de Tranzacţionare (ATS) al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), în secţiunea ATS International, potrivit unui comunicat.

Acţiunile celor cinci companii vor reprezenta o alternativă pentru investitori, însă impactul acestora asupra pieţei de capital va fi unul redus, sunt de părere brokerii.

* Nicu Grigoraş, "Intercapital Invest": "Nu mă aştept la volume mari de la început, dar, în viitor, acestea ar putea să crească"

Având în vedere istoricul celorlalte companii prezente deja la sis-temul alternativ de tranzacţionare, Nicu Grigoraş, broker la "Intercapital Invest" nu crede că noile societăţi aduse la ATS vor fi tranzacţionate în volume mari.

Domnia sa ne-a declarat: "Nu mă aştept la volume mari de la început, dar, în viitor, acestea ar putea să crească. Noile companii sunt foarte bine venite, se diversifică gama de produse oferite inves-titorilor din ţară şi pot reprezenta o alternativă pentru aceştia, iar, cu timpul, ar putea deveni interesante".

Totuşi, brokerul nu se aşteaptă ca cele cinci companii aduse la ATS să contribuie foarte mult la dezvoltarea pieţei de capital. Pentru dezvoltarea pieţei, domnia sa este de părere că trebuie atrase la bursă companii autohtone.

De asmenea, există o serie de bariere pentru investitorii autohtoni în decizia de a investi în companii de genul acestora - companii mari, din Europa şi America - deoarece este mai simplu pentru aceştia să înţeleagă şi să urmărească activitatea unei companii autohtone, cu raportări în limba română, a subliniat Nicu Grigoraş.

Domnia sa ne-a mai declarat: "Cred că este improbabil ca aceste

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 26 minute
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 3 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 40 minute
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Viitorul industriei prelucrătoare în România, modelat de tehnologiile avansate

HotNews acum o ora
Industria prelucrătoare reprezintă un pilon al economiei românești cu o contribuție semnificativă la Produsul Intern Brut, cu o pondere importantă în exporturi, dar și în forța de muncă angajată. Cu toate acestea, în ultimii ani cel puțin, au apărut

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 3 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Mirela Călugăreanu preia șefia Curții de Conturi. Ce mesaj transmite

HotNews acum o ora
Mirela Călugăreanu a fost desemnată de Parlament să preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României, după ce Mihai Busuioc și-a început mandatul de judecător la Curtea Constituțională a României. „Parlamentul României a adop

Cătălin Moroşanu, la un pas de divorţ. Sacrificiul pe care l-a făcut pentru a-şi salva familia! „Îmi e foarte greu”

Cancan acum 12 ore
Cătălin Moroșanu a vorbit fără menajamente despre ultimele sale proiecte și ne-a dezvăluit cât de aproape a fost de un divorț. Fostul boxer profesionist la categoria grea a ținut să puncteze că se simte obosit și că vrea să ia o pauză din show-urile

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°