Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cojocaru: Îl dau în JUDECATĂ pe Predescu dacă se confirmă că a DIVULGAT secretul votului din CCR

Publicat in Romania Libera, miercuri 22 august 2012 ·

Judecătoarea CCR Aspazia Cojocaru a declarat, miercuri, că îl va da în judecată pe colegul său Ion Predescu, dacă se va confirma faptul că acesta a divulgat secretul votului din plenul Curţii, în cazul invalidării referendumului din 29 iulie, potrivit Mediafax.

Aspazia Cojocaru le-a declarat jurnaliştilor că Predescu nu a recunoscut faptul că el ar fi făcut declaraţii privind modul în care ea ar fi votat în plenul CCR.

Citeşte şi:

Cojocaru: Cei atât de educaţi care n-au auzit de puşcărie probabil în copilărie au auzit de altceva

VIDEO Judecătoarea Aspazia Cojocaru: "Eu sunt magistrat, NU politician, ca să execut ordinele partidului. Şi nu permit nici unui puşti, care n-a dat un examen corect în viaţa lui, să mă critice!

"Spune că nu a dat niciun fel de declaraţie. (...) Nu ştiu, scuze sau nu, dar neagă tot timpul. Neagă că ar fi dat astfel de declaraţii. Dacă există o astfel de înregistrare, vă rog să mă credeţi că mă duc până unde trebuie, până în pânzele albe", a susţinut Cojocaru.

Ea a fost întrebată de jurnalişti dacă îl va da în judecată pe Predescu. "Până în instanţă", a replicat judecătorul CCR.

În plus, ea a susţinut că prin declaraţia lui Predescu s-ar fi încălcat secretul votului din plenul Curţii.

"Deci, dacă există aşa ceva, dânsul neagă, dar dacă există aşa ceva ne ducem, că jurişti suntem, până unde trebuie", a subliniat Cojocaru.

De asemenea, ea a fost întrebată dacă va cere sancţionarea lui Predescu în plenul Curţii. "Nu ştiu, să vedem, în funcţie de ce găsim. Chiar sunt destul de afectată de povestea asta încât să mai... Asta e situaţia. Dânsul neagă că ar fi dat o astfel de declaraţie, cea din «Gândul». Neagă. Până nu sunt în posesia acelei copii (înregistrări - n.r.), eu pornesc de la prezumţia de bună credinţă, până la proba contrarie", a mai afirmat Cojocaru.

Judecătorul CCR Ion Predescu a de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 44 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 23 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 28 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 44 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum o ora
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°