De ce mi-e teamă pentru Andone
Filosofia lui Arpad Paszkany în fotbal e clară. Deşi investeşte masiv în jucători, pe care îi aduce din toate colţurile lumii, după ce îi monitorizeaza atent, cu anii, pentru finanţatorul lui CFR esenţial e tehnicianul. Ăsta e motivul pentru care mi-e teamă în permanenţă pentru Andone.
“Fotbalul seamănă din ce în ce mai mult cu şahul, unde maestrul este antrenorul”, a declarat Paszkany după meciul cîştigat de CFR la Basel, moment în care m-am liniştit. “Nea Ando e în siguranţă”, mi-am zis, “şeful e mulţumit”. Numai că, la nici două minute distanţă, s-a ales praful de toată liniştea mea, auzind cum sună finalul discursului unui patron fericit după această victorie clară: “Felicit toată echipa, inclusiv pe Andone!”
Cum adică, inclusiv? Nu înţeleg!
Cu alte cuvinte, Paszkany şi-a felicitat piesele, ca şi cînd ar fi fost convins că ele s-au mişcat de capul lor pe tabla necontrolată de maestrul Andone.
Adevărul e că şi eu am impresia de mai multe ori pe parcursul unui meci că Fălcosul e spectator. Studiindu-i mimica şi gestica am senzaţia că nu înţelege ce naiba se petrece acolo, pe tabla aia de şah. De ce nebunul atacă frontal, ca Sougou, deşi el ar trebui să se mişte numai în dungă, sau de ce caii sar cîte opt pătrăţele, deşi au voie să sară doar 3. Mai mult, cînd echipa ia gol, aşteptîndu-i reacţia care nu vine, parcă-i şi aud gîndurile: “De ce nu-mi aduc ăştia şi mie lîngă Cadu o regină? Ce vor să fac eu, acum? Asta e, o să stau cuminte pînă cînd decide Dumnezeu să-mi dea o idee”. Dar poate că aud eu greşit, cine ştie?! El, de fapt, zice “deie”.
Dacă rostogolim comparaţia cu şahul, un lucru însă e cert. Analizînd declaraţiile pionilor înainte de meciul cu Basel, am realizat că maestrul suferă cel mai mult la deschideri. Jucătorii spuneau că nu se vor apăra cu elveţienii, ci că se vor duce lansat peste
